Cine va lua titlul în Liga 1? Toni Petrea este sigur: ”E clar că acela va avea câștig de cauză”
articol scris de Digi Sport10.04.2021, 11:55
FCSB va încheia sezonul regulat cu meciul de azi de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, 19:00, Digi Sport 1, dar roș-albaștrii sunt și cu gândul la play-off.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Anton Petrea, antrenorul roș-albaștrilor, a spus că vrea ca FCSB să intre în ultima parte a sezonului, cea care va decide campioana, de pe primul loc, dar a și spus care va fi cea mai mare problemă cu care se va confrunta de acum înainte.
”Va fi dificil în play-off, pentru că se va juca din trei în trei zile. Cel mai important va fi să refacem jucătorii între meciuri, dar și să pregătim partidele care vor urma.
Cine va gestiona cel mai bine această perioadă atunci acela va avea și câștig de cauză”, a spus Petrea, în cadrul conferinței de presă de vineri, de dinaintea meciului din etapa 30 a Ligii 1.
Toni Petrea se așteaptă la un duel încins cu Sepsi. ”Foarte agresivi!” Ce rezultat își dorește la Craiova - CFR Cluj
După acel 1-1 tumultos, din decembrie 2020, de la Mogoșoaia, din turul sezonului regulat, când Moruțan și Andrei Vlad au fost protagoniști, Anton Petrea, antrenorul roș-albaștrilor, a spus ce așteptări are de la meciul de mâine seară.
Toni Petrea, totul despre meciul Sepsi - FCSB. ”Va fi dificil, cum a fost și în tur! Întâlnim o echipă foarte agresivă”
”Sunt convins că va fi o partidă dificilă, cum a fost și în tur. Sepsi este o echipă incomodă, foarte agresivă, dar noi suntem pregătiți.
Sper că ne-am refăcut după meciul cu Craiova și sper să facem o partidă foarte bună”, a spus Petrea, la conferința de presă.
Petrea le-a trasat jucătorilor drept obiectiv victoria și a precizat și ce rezultat și-ar dori din duelul Universitatea Craiova - CFR Cluj, programat duminică, 10 aprilie 2021, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Este foarte important pentru noi să câștigăm, pentru că am termina sezonul regulat pe primul loc și ar conta și la numărul punctelor. Trebuie să fie o motivație în plus pentru jucători, le-a, transmis asta.
Cât despre meciul dintre Universitatea Craiova și CFR, mi-aș dori un egal”, a completat Petrea.
Toni Petrea: ”Ne trebuie un teren bun pentru a ne exprima la capacitate maximă!”
Într-o perioadă în care zăpada ”și-a făcut de cap prin țară”, cu excepția zonei din sud, roș-albaștrii se așteaptă la un teren greu și la Sfântu Gheorghe.
”A nins în ultimele zile, dar eu sper ca lucrurile să se schimbe poate până ajungem noi acolo și va fi ora de start. Sper ca suprafața de joc să fie una acceptabilă.
Noi avem nevoie de un teren bun pentru a ne exprima la capacitate maximă. Dar, trebuie să ne adaptăm la orice condiții”, a mai spus Petrea.
Etichete: program play-off , toni petrea , sepsi - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...