Cine este omul care a preluat CFR-ul de la Paszkany
06.02.2017, 23:14Este ultimul investitor apărut în fotbalul românesc, după ce a preluat 62% din acţiunile clubului CFR. Omul de afaceri adus de Iuliu Mureşan se numeşte Marian Vasile Băgăcean şi urmează să preia pachetul majoritar, după ce va vira 4,5 milioane de lei în conturile grupării din Gruia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Băgăcean are 43 de ani şi este un fost auditor financiar, cu un trecut palid în domeniul afacerilor, aproape inexistent, după cum notează actualdecluj.ro. Acesta va fi cu siguranţă mai cunoscut în Cluj, după ce va scoate echipa din insolvenţă, acesta fiind primul obiectiv propus.
"Vrem ieșirea din insolvență. Asta este urgența noastră acum, iar din toamnă să fim în cupele europene. Primul pas este ieșirea din insolvență. Într-o lună sau două vom ieși. Din vară, vom vedea, vor fi transferuri", a fost prima declaraţie a lui Băgăcean.
Marian Băgăcean preia, astfel, clubul de la Arpad Paszkany, după ce ultimul a fost la cârma grupării din Gruia, încă din anul 2002, când echipa era în liga a treia.
Sursa citată avansează varianta că tot Arpad Paszkany ar fi în spatele lui Băgăcean, din dorinţa de a scoate echipa din insolvenţă, după ce recent administratorul judiciar al CFR-ului, Radu Zăvăleanu, a executat la Tribunal două societăţi care îi aparţin lui Paszkany. Valoarea acţiunilor în instanţă fiind de 4 milioane de euro.
Varianta este Băgăcean apare la club cu documente de la creditori prin care datoriile către aceștia sunt șterse, amânate sau refinanțate. Principalul creditor, care are de recuperat 2,3 milioane de euro de la CFR, primește 300.000 de euro din datorie și refinanțează pentru trei ani! Clubul își plătește din datorie, dar rămâne tot dator.
Etichete: cfr , patron cfr , bagacean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...