Cine a făcut plângerea care le produce frisoane suporterilor dinamoviști?
10.02.2017, 19:42Dinamo este într-un scandal imens, roș-albii fiind acuzați că ar fi ieșit din insolvență folosind cifre incorecte. Conform unor voci, gruparea din Ștefan cel Mare ar risca să reintre în insolvență sau, mai mult, să fie retrogradată, după ancheta Parchetului București. Site-ul supervizor.ro susține că ANAF a ieșit în pierdere cu peste 20 de milioane de lei, iar Dinamo a scăpat de datorii de aproape 75 milioane lei. Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi făcut plângerea care le dă emoţii "câinilor".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe 11 iunie 2014, data intrării în insolvență, Dinamo avea datorii de aproape 64 de milioane de lei. Conform tabelului definitiv al creanțelor, se indica o masă credală de peste 78 de milioane de lei, dintre care aproape un milion erau datorii către angajați și aproape 25 de milioane către buget.
Valoarea activelor a fost stabilită de Top Expert Proiect SRL, iar acestea s-ar ridica la aproape 4 milioane de lei, scrie supervizor.ro. Au fost luate în calcul o proprietate imobiliară de tip rezidențial (7 apartamente cu 2 camere) situată în Popești Leordeni, plus o proprietate imobiliară în Săftica, la care se adaugă alte "nimicuri" în valoare de 150 de euro.
Poliția știe că în bilanțul anului 2013 doar activele imobilizate valorau 12,21 milioane lei, acestea fiind coborâte surprinzător la puțin peste 7 milioane lei, conform planului de reorganizare. Mai important, înainte de intrarea în insolvență, existau active circulante (bunuri și valori care participă la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt de către societate) de 20,5 milioane lei, dintre care creanțe aproape 16 milioane lei, plus disponibilități bănești 4,1 milioane lei. Această sumă ar fi fost omisă complet de evaluatori, ceea ce ridică semnele de întrebare care au dus la declanșarea controlului.
Pe baza subevaluării menționate, dacă se intră în faliment, creditorii recuperează 3.279.000 lei, dar s-a propus "un plan de reorganizare în urmă căruia creditorii vor primi 3.486.133 lei, cu vreo 46.000 de euro mai mult… la o masă credală de 17 milioane euro", după cum scrie sursa amintită.
"Prin punerea în aplicare a acestui plan de reorganizare, societatea DINAMO 1948 SA a scăpat de datorii în valoare de 74,5 milioane lei, ANAF fiind ţepuită cu peste 20 milioane lei", este concluzia sursei amintite.
Reprezentanții roș-albilor nu-și fac griji însă și spun că au colaborat cu cei mai buni specialiști din domeniu, fără a se abate de la litera legii.
Etichete: dinamo insolventa , dinamo scandal , dinamo anaf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...