Chiricheș nu mai prinde returul cu Dinamo Tbilisi! De ce îl lasă Steaua să plece înainte de playoff-ul UCL
30.07.2013, 20:13UPDATE 21:02. Laurențiu Reghecampf a confirmat oferta englezilor, iar acum, că Steaua este 99% sigură de calificarea în grupele Europa League, fundașul ar putea fi lăsat să plece. Din ultimele informații, este posibil ca acesta să plece spre Londra încă din această noapte!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Există din partea echipei Tottenham o ofertă pentru Chiri", a admis antrenorul Stelei, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport, conștient că își va pierde piesa de bază din defensivă, poate chiar mai devreme de playofful Champions League. "Transferul s-a făcut deja, va pleca mâine la Tottenham", a declarat și Dumitru Dragomir, ÎN DIRECT la Digi Sport, imediat după partida din Georgia.
Chiricheș a avut o evoluție entuziasmantă la Tbilisi, a urcat mult în atac și cu siguranță i-a impresionat pe englezi. De vreme ce Steaua este aproape calificată în playoff-ul UCL, o eliminare în acea fază ar trimite-o direct în grupele Europa League, astfel că Steaua și-ar îndeplini, parțial, obiectivul.
Steliștii au anunțat că Vlad Chiricheș va fi lăsat să plece în momentul în care Steaua va fi calificată în grupele competițiilor UEFA, de unde clubul din Ghencea ar avea asigurat un venit consistent.
Vlad Chiricheș este tot mai aproape să plece de la Steaua. Fundașul echipei lui Laurențiu Reghecampf a fost dorit de mai multe cluburi importante din Europa. Ultima ofertă pentru Chiricheș a venit din partea englezilor de la Tottenham, după cum au scris cei de la Mirror.
Tottenham, echipă care va juca în play-off-ul UEFA Europa League, este dispusă să ofere 8.000.000 de euro pentru Vlad Chiricheș, ofertă care nu ar trebui să fie refuzată, în mod normal, de conducerea Stelei.
Englezii amintesc faptul că Vlad Chiricheș a marcat 3 goluri în 10 partide din UEFA Europa League, fundașul contribuind decisiv la calificarea Stelei în faza optimilor de finală.
Jan Vertoghen, unul dintre stâlpii apărării trupei londoneze, s-a accidentat în amicalul disputat de Tottenham cu Sunderland în Hong Kong și încă nu se știe care va fi perioada pe care belgianul o va petrece în afara terenului de joc (DETALII AICI).
În aceste condiții, transferul lui Chiricheș are șanse mari să realizeze, deși Steaua a anunțat, în mai multe rânduri, că nu se va despărți de niciun jucător până la îndeplinirea obiectivului, calificarea în grupele UEFA Champions League.
Etichete: transfer tottenham , chiriches steaua , tottenham europa league , chiriches transfer , chiriches tottenham , chiriches premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...