Chipciu rămâne titular la Steaua. Echipa de start pentru meciul cu Ceahlăul
13.12.2013, 19:06Vremea nefavorabilă și terenurile grele pe care Steaua a disputat meciuri în Liga 1 au adus destule probleme medicale pe capul lui Laurențiu Reghecampf.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Grijile au planat în ultima vreme asupra lui Adi Popa, care a devenit indisponibil după meciul de Cupă cu Oțelul (2-0).
Popa fusese înlocuit la pauza partidei, cu Tatu, iar acesta n-a putut fi utilizat apoi la Londra, cu Chelsea. Problemele sale sunt provocate de frigul pătrunzător din țară, el având degerături la degetele piciorului drept. Ultimele informații spun că Popa nu poate călca normal nici acum, astfel că în "11"-le Stelei va rămâne titular Alexandru Chipciu.
Chipciu a revenit, treptat, în echipa de bază, după o accidentare care l-a ținut pe bară luni la rândul. Deși nu impresionează încă, Chipciu are nevoie de timp pentru a reveni la forma atinsă în primăvară, când Steaua uimea Europa în partidele cu Chelsea și Ajax.
Totuși, vestea bună pentru Reghecampf este recuperarea lui Cristi Tănase, care va fi apt sâmbătă. Mai mult, Piovaccari are șanse mari să înceapă meciul ca titular, după ce Kapetanos a fost vârf cu Chelsea, dar a decepționat și a fost înlocuit pe parcurs.
În rest, Reghecampf nu are probleme majore de lot, iar "11"-le de la Piatra Neamț (sâmbătă, 20:45) ar putea arăta astfel:
Tătărușanu – Prepeliță / Georgievski, Gardoș, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Chipciu, N. Stanciu, Tănase – Piovaccari.
Etichete: steaua , ceahlaul , primul 11 , reghecampf , chipciu , tanase , steaua ceahlaul , adi popa steaua , ceahlaul steaua , adi popa , chipciu titular
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...