Exclusiv Chipciu nu va juca în meciul cu Pandurii! Anunţul făcut de şeptarul Stelei
26.04.2016, 15:23VIDEO Steaua - Viitorul 3-0. Alexandru Chipciu nu a jucat decât 34 de minute în partida de pe ”Arena Națională”. Mijlocașul nu s-a putut bucura prea mult pentru golul marcat în minutul 28, pentru că șase minute mai târziu a fost nevoit să iasă de pe teren.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deși inițial s-a crezut că este vorba despre ceva mai grav, o ruptură, testele medicale au scos la iveală faptul că fotbalistul a suferit doar o întindere și că are nevoie de o pauză de 8-10 zile. În aceste condiții, Chipciu va rata meciul cu Pandurii, din etapa a 9-a a play-off-ului, penultima a campionatului.
Nu se știe momentan dacă jucătorul va putea fi utilizat în ultima etapă cu ASA, de la Târgu Mureș, programată sâmbătă 7 mai, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Alexandru Chipciu a confirmat pe pagina sa de facebook informaţia oferita, în exclusivitate, de Digi Sport. Mijlocaşul roş-albaştrilor va lua o pauză de zece zile în urma accidentări suferite in meciul cu Viitorul.
"Am aflat acum că o să stau 10 zile. Accidentarea din meciul cu Viitorul nu e doar o contractura, aşa cum speram. Am o întindere, însa e posibil să prind meciul din ultima etapa cu Tg. Mureş. Tot ce îmi doresc e să revin cât mai repede şi să îmi ajut echipa să meargă în preliminariile Champions League. Vă mulţumesc pentru mesaje. Forza Steaua!" a scris mijlocaşul Stelei pe pagina sa de facebook.
Steaua - Pandurii, din etapa a 9-a a play-off-ului, se va disputa duminică, 1 mai, de la ora 20:30, pe ”Arena Națională”, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Fazele VIDEO vor fi redate în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
În afara lui Chipciu, roș-albaștrii nu-l vor avea pe bancă nici pe Laurențiu Reghecampf, care își va ispăși contra gorjenilor a doua și ultima etapă de suspendare.
Această nouă accidentare a ”șeptarului” a venit cu mai puţin de 50 de zile până la Euro. Mai mult, mijlocaşul reuşise să înscrie în două meciuri consecutive, după golul cu Dinamo, din semifinalele Cupei României (2-2).
Ultimul gol pe care îl marcase Chipciu în Liga 1 venise pe 3 octombrie 2015, în meciul din deplasare cu CSMS Iaşi, încheiat cu victoria Stelei, 2-1.
8 goluri şi 3 pase decisive şi-a trecut în cont Alexandru Chipciu, în cele 38 de meciuri disputate în tricoul Stelei, în toate competiţiile acestui sezon.
VIDEO cu golul marcat de Chipciu contra Viitorului
Etichete: alexandru chipciu , chipciu , chipciu verdict , chipciu steaua accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...