Chipciu a fost la vizita medicală. Va juca în următoarele patru "amicale" ale Stelei
30.06.2016, 13:08Steaua revine azi la București după primul stagiu de pregătire efectuat în Slovenia, dar duminică, 3 iulie, roș-albaștrii vor pleca în al doilea cantonament, cel din Olanda.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În a doua parte a pregătirii vor pleca și cei patru steliști care au fost cu naționala la Euro 2016, este vorba despre Alex Chipciu, Adi Popa, Nicolae Stanciu și Mihai Pintilii. Acești patru jucători au avut parte de o scurtă vacanță, după revenirea tricolorilor de la Paris, dar aceasta s-a terminat.
Cel puțin pentru Alexandru Chipciu, care a fost joi, 30 iunie, prezent la Institutul Național de Medicină Sportivă în vederea efectuării vizitei medicale. Mijlocașul Stelei, care a ajuns la INMS la puțin timp după noul dinamovist Maximiliano Oliva, de asemenea prezent pentru testele medicale, a părut într-o formă psihică și fizică foarte bune.
Chipciu a venit singur, și-a efectuat toate probele specifice, după care a plecat, fără însă a sta de vorbă cu reprezentanții mass-media.
Roș-albaștrii vor primi două zile libere, 1 și 2 iulie, după care duminică întreg lotul va pleca spre Olanda, acolo unde Steaua are programate și patru amicale.
Programul Stelei care a mai rămas până la startul sezonului
30 iunie - revenire în România
1-2 iulie - liber
3 iulie - plecare al doilea cantonament
6 iulie - NEC Nijmegen
8 iulie - Charleroi
10 iulie - FC Krylia Sovetov Samara
13 iulie - PAOK Salonic
15 iulie - revenire în România
17 iulie - finala Cupei Ligii, Steaua - Concordia, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: steaua , amicale steaua , steaua program , steaua chipciu , cantonamente steaua , chipciu vizita medicala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...