Chindia - 'U' Cluj 2-2. Gazdele au egalat în minutul 90+5, după două eurogoluri ale "Șepcilor roșii"
17.02.2023, 19:00
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Chindia - 'U' Cluj s-a terminat 2-2, după un meci cu două goluri spectaculoase și final dramatic. Echipa lui Toni Petrea rămâne neînvinsă în 2023, iar "șepcile roșii" au bifat 4 etape la rând fără victorie.
Chindia - 'U' Cluj 2-2. Târgoviștenii rămân neînvinși în 2023
Meciul a început destul de energic, cu ocazia lui Ispas, din lovitură liberă, urmată de răspunsul târgovișteniloir, prin Chamed. Jose Gomes a marcat apoi un gol pentru ardeleni, dar a fost anulat pentru offside.
La cealaltă poartă, Cooper a irosit două șanse într-un minut. 'U' Cluj a deschis scorul în minutul 43, după ce Thiam a ridiculizat 4 adversari.
Chindia - 'U 'Cluj 2-2. "Șepcile roșii" n-au mai câștigat în ultimele 4 etape
Repriza secundă a început cu ocazia clujenilor, prin Ispas, iar peste doar un minut, Jose Gomes a mărit avantajul echipei lui Sabău, cu un gol din foarfecă. În minutul 63, Chindia a primit penalty, iar Neguț l-a transformat.
Finalul a fost încins, cu șutul spectaculos al lui Șerban, respins de portar de sub bară, urmat de lovitura de cap a lui Popa, care a nimerit transversala.
În prelungiri, trupa lui Toni Petrea a forțat egalarea, iar șutul lui Buș a trecut pe lângă țintă. Nu a mai ratat însă Boldor, care a trimis în poartă în minutul 90+5 și a stabilit scorul final, 2-2.
VIDEO cu rezumatul meciului Chindia - 'U' Cluj 2-2:
Știrea inițială:
Chindia Târgoviște și Universitatea Cluj se întâlnesc vineri, de la ora 17:00, în direct la Digi Sport 1, în etapa cu numărul 26 din Liga 1.
Chindia - U Cluj LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 1. Elevii lui Toni Petrea nu au pierdut în 2023
Dâmbovițenii au două victorii și două remize de la începutul acestui an calendaristic și sunt pe locul 10 în clasament, cu 29 de puncte acumulate. În ultima rundă, Chindia a terminat la egalitate pe terenul lui Sepsi, scor 2-2.
De cealaltă parte, U Cluj nu a mai câștigat de 3 meciuri în campionat și ocupă locul 14 în clasament, cu 24 de puncte acumulate. În ultima etapă, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au remizat cu CS Mioveni, scor 2-2.
- În partida tur, U Cluj s-a impus cu 1-0 în fața Chindiei, pe teren propriu, grație unui gol marcat de Fulop, în minutul 63
"Va fi un meci dificil, cu o echipă în formă, care are două victorii și două egaluri în acest an. E o echipă care are încredere, iar situația din clasament îi permite să joace mai relaxat. Va fi un meci de luptă, ei joacă destul de simplu, dar foarte eficient.
Au în față 3 jucători care pot face diferența dacă nu suntem atenți. Cred că vom arăta mai bine, în afara de jocul de la Craiova noi am avut tot timpul inițiativa și am avut ocazii. Am văzut o stare de spirit mai bună și o formă sportivă bună, chiar mai bună decât săptămâna trecută.
Asta îmi dă speranțe că nu vom putea bate de la egal la egal cu Chindia. În ceea ce privește defensiva, reacția când pierdem mingea, avem mici probleme. Noi ne-am concentrat pe construcție, atac și să recuperăm foarte sus", a spus Sabău, la conferința de presă.