Charalambous a dezvăluit cum îl strigă jucătorii de la FCSB
articol scris de Digi Sport23.04.2023, 09:23
Numit la finalul lunii martie la FCSB, Elias Charalambous (42 de ani) are două victorii și un egal pe banca echipei, care se află la cinci puncte în spatele liderului Farul, cu cinci etape rămase de disputat din play-off-ul SuperLigii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cum i se adresează lui Charalambous jucătorii de la FCSB
La conferința de presă dinaintea derby-ului cu Rapid, Elias Charalambous a făcut o analiză a partidei și a recunoscut că presiunea va fi resimțită de către formația sa.
Printre altele, antrenorul cipriot a fost întrebat cum i se adresează jucătorii de la FCSB, iar tehnicianul a răspuns imediat și a dezvăluit că elevii săi au ales să strige la el în două feluri.
"Cum îmi spun jucătorii? 'Mister' sau 'Coach'. Andrea Compagno e italian și îmi zice 'Mister'. În rest, depinde”, a spus Elias Charalambous.
Partida Rapid - FCSB, din etapa cu numărul 5 a play-off-ului Ligii 1, va putea fi urmărită astăzi, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Ce a spus Elias Charalambous, înainte de Rapid - FCSB
Antrenorul FCSB-ului a transmis că se așteaptă la o misiune complicată în Giulești, chiar dacă Rapid nu a câștigat în ultimele șase etape, dar speră ca jucătorii în formă din echipă să reușească să facă diferența.
- Gigi Becali nu a vrut să spună decât un singur lucru despre derby-ul Rapid - FCSB
- Ovidiu Herea vede o surpriză la Rapid - FCSB și a spus cine va lua titlul
”Ca întotdeauna în acest moment al sezonului, meciul este foarte dificil. Întâlnim un adversar foarte bun, în deplasare, dar jucătorii sunt bine pregătiți. Am vorbit cu jucătorii, astea sunt meciurile plăcute pentru ei, cele cu stadioanele pline.
Suntem într-un moment bun, avem mulți jucători în formă și sper să luăm cele trei puncte. Ne gândim doar la echipa noastră și la cum jucăm joi. Presiune este mereu la o echipă mare și FCSB este o echipă mare. Presiunea este mare, dar cred că putem să o gestionăm.
Craiova a câștigat ieri, s-a apropiat, dar contează ce facem noi. Asta este cel mai important pentru noi. Sunt sigur că va fi greu până la finalul sezonului, pentru toate echipele. E important că depindem doar de propriile rezultate, avem șansa asta.
Știu că Rapid a avut unele probleme în ultimele etape, dar Rapid e Rapid, va fi un derby. Știm că va fi un meci greu, dar suntem gata pentru acest meci.
Nu putem depinde doar de un jucător. Coman e în formă bună, dar avem mulți jucători care sunt în formă. Eu cred în grup, ai nevoie de toată echipa pentru a câștiga. Important este jocul colectiv. Rapid este Rapid, are o echipă bună, cu jucători de calitate, cu jucători cu experiență mare. Este o echipă bună, dar contează mai mult cum jucăm noi, trebuie să dictăm ritmul.
Când ești la o echipă mare, e normal să fie presiune. Important este cum o gestionezi, cum arăți pe teren. Jucătorii de la FCSB pot gestiona această presiune, de aceea joacă aici”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare jocului.
Etichete: superliga , elias charalambous , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...