CFR Cluj scoate banii pentru sezonul următor! Prima mutare pregătită de campioana României
31.05.2020, 15:40CFR Cluj este pregătită să facă o mutare importantă, în ciuda pandemiei de coronavirus, despre care s-a spus că va provoca o criză și în rândul fotbalului.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Echipa lui Dan Petrescu vrea să își contureze deja lotul pentru sezonul următor, iar primul nume vizat ar fi cel al fundașului central Kevin Boli (28 de ani), scrie ProSport.
Apărătorul născut în Franța, dar care reprezintă Coasta de Fildeș, a fost împrumutat de la Guizhou Hengfeng, la începutul anului 2019, iar CFR Cluj trebuie să plătească chinezilor suma de 500.000 de euro pentru a-l achiziționa pe Kevin Boli, un jucător care s-a dovedit esențial în angrenajul gândit de Petrescu, mai ales în Europa League.
Deși în lunile martie și aprilie a apelat la amânarea sau eșalonarea plății salariilor, conducerea ardelenilor a acceptat să-l transfere definitiv pe Boli, astfel că 500.000 de euro din buget vor merge către conturile chinezilor, mai notează sursa citată.
CFR Cluj, profit de peste 1,5 milioane de euro de pe urma lui Kevin Boli
În cazul în care afacerea se va oficializa, Boli va fi cumpărat pentru a doua oară de CFR Cluj. Ardelenii au plătit 450.000 de euro celor de la FC Viitorul, în 2017, pentru transferul definitiv.
După un sezon, Dan Petrescu l-a luat pe Boli la Guizhou Hengfeng, chinezii plătind 2,5 milioane de euro. Cei doi s-au întors în Ardeal în prima parte a anului 2019, fotbalistul fiind împrumutat. Astfel, campioana va face un profit de peste 1,5 milioane de euro chiar dacă va decide să plătească pentru mutarea definitivă.
În acest sezon, Kevin Boli a fost folosit în 19 partide și a reușit un gol. El a evoluat în 6 dintre cele 8 meciuri jucate de CFR Cluj în Europa League, care a ajuns până în 16-imile de final.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , china , kevin boli , guizhou hengfeng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...