CFR Cluj, sancționată de UEFA. Reacția lui Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport04.03.2023, 19:55
CFR Cluj, campioana României în ultimele cinci sezoane, a fost sancționată de UEFA, întrucât nu a respectat Regulamentul de Licenţiere şi Sustenabilitate Financiară a Cluburilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj se înfruntă luni, 6 martie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 29 din Liga 1.
Dan Petrescu, despre sancțiunea primită de CFR Cluj de la UEFA: "Nu văd nicio problemă"
Din cauza datoriilor curente, UEFA a sancționat-o pe CFR Cluj cu o amendă de 250.000 de euro. Mai important, dacă va mai încălca regulile financiare în următorii doi ani, cât durează perioadă ”de probă”, va fi interzisă în cupele europene pentru trei sezoane, indiferent de clasarea din Liga 1.
Măsura de excludere este suspendată în cazul CFR Cluj pe o perioadă de probă de două sezoane şi va fi pusă în aplicare doar dacă gruparea nu se va conforma cerinţelor de solvabilitate în sezoanele 2023/2024 şi 2024/2025.
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, este convins că echipa nu riscă o suspendare din cupele europene.
"Pe mine nu mă afectează, sunt antrenor, îmi fac treaba în continuare. Trebuie să întrebați conducerea, nu pe mine. Eu vreau să câștig meciuri. Mi s-a spus că nu e nicio problemă. Dar Balaj, Mara, Bilașco pot să răspundă detaliat.
Nu văd nicio problemă. Nu e nicio șansă ca noi să fim suspendați (n.r. – din cupele europene). Asta a zis și UEFA, doar dacă va mai fi o abatere, dacă nu cred că se va mai întâmpla", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Dan Petrescu acuză “presiuni” la adresa CFR-ului: “S-a plictisit toată lumea de noi”
Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, acuză anumite jocuri de culise pentru a pune presiune pe CFR Cluj, pe tema arbitrajului.
Meciul CFR Cluj – UTA Arad, scor 2-1, din etapa cu numărul 28 a Ligii 1, a generat o controversă publică în privința deciziilor de arbitraj.
Dan Petrescu este de părere că discuțiile despre favorizarea echipei clujene de către arbitri sunt artificiale.
"Nu înțeleg de ce s-a zis că au fost greșeli pro CFR, pentru acele greșeli au fost întoarse de VAR. Penalty, care n-a fost, am ratat. Am dat gol, s-a dat fault. Am luat roșu, până la urmă n-au fost greșeli.
S-a spus că a fost un penalty la Sava și un penalty la Lovro. Cred că mai clar a fost penalty-ul la Lovro. CFR n-a fost avantajată în niciun caz la acel meci.
A fost o exagerare, pentru că CFR a fost dezavantajată tot sezonul. Acum se încearcă, înainte de play-off, să se spună că CFR e avantajată de arbitri. Dar statistica spune altceva!
Se pune presiune invers, pentru că nu mai suportă nimeni să fie CFR pe primul loc, asta e clar. S-a plictisit toată lumea de noi!
Va fi război în play-off, și cu VAR, și fără VAR. Am crezut că, dacă vine VAR-ul, va fi liniște, dar m-am înșelat", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , uefa , cfr cluj sanctiune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...