CFR Cluj insistă să schimbe o regulă importantă din fotbal. "Punem şi noi un amendament, ca în politică"
08.02.2018, 21:45CFR Cluj vrea schimbarea sistemului prin care se calculează punctele. Ardelenii se alătură astfel lui Gheorghe Hagi. Antrenorul Viitorului a fost primul care nu a fost de acord cu înjumătăţirea punctelor înaintea partidelor din Play Off si Play Out.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
"Să avem campionat normal, ca în toate ţările. Noi nu suntem o ţară micuţă, cu play-off, play-out, să înjumătăţim punctele. Uitaţi-vă la campionatele mari! 18 echipe, 20 de echipe...Nu să fac nişte puncte, să le câştig şi după să mi le iei. Să înceapă alt campionat în februarie, cu altă echipă, e total altceva", a spus Gheorghe Hagi.
CFR Cluj face un pas mai în faţă. Şefii echipei ardelene vor să adune mai multe cluburi şi să facă o cerere la Liga Profesionistă de Fotbal prin care să schimbe această regulă. Înainte s-au sfătuit şi cu Dan Petrescu. Şi "Bursucul" vrea o schimbare.
"E o dorință. Și Dan Petrescu a zis, acum noi fiind pe locul 1 și având față de locul 6 atâtea puncte, dar și față de Craiova avem... deci sunt puncte multe, am avea asigurat cel puțin locul 2 de acum, într-un fel, dar nu se poate schimba pt că, așa cum îmi aduc aminte, deținătorul de drepturi, și nu sunt bani puțini, sunt mulți, a pus niște condiții. Deci, nu se poate schimba", a spus Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj, la "Digi Sport Special".
Sistemul în liga 1 s-a schimbat în vara anului 2015. Atunci au fost întrebate toate cluburile din Liga 1. CFR Cluj a votat pentru noul sistem.
"Noi am votat «pentru», dar știți cum e, acum votezi și a doua zi, ca și cu legile, te trezești cu amendament, darămite la fotbal. Ce să mai zicem..." a explicat râzând Iuliu Mureşan.
Ideea CFR-ului este respinsă din start de FCSB. Gigi Becali este convins că prin acest sistem campionatul este mult mai spectaculos şi mai palpitant.
"Noi putem să facem competiţia fără play-off şi play-out, dar ce ne facem cu banii din televiziune? Plus că eu prefer sistemul acesta, pentru că e mai spectaculos, trăieşti cu altă intensitate. Dacă nu s-ar înjumătăţi, s-ar lupta la titlu doar CFR şi Steaua. Ce obiectiv mai au celelalte?", a spus Gigi Becali, la emisiunea "Digi Sport Special".
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , gigi becali , fcsb , iuliu muresan schimbare sistem
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...