Video CFR Cluj - FCSB | Roș-albaștrii au efectuat un antrenament la Cluj
14.04.2019, 13:07Jucătorii de la FCSB sunt conectați la maximum pentru meciul de diseară cu CFR Cluj, întâlnire decisivă în lupta pentru câștigarea titlului de campioană. Antrenorul Mihai Teja a programat în această dimineață un antrenament ușor pentru a-și ține jucătorii în priză.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La ședința de pregătire au participat toți jucătorii care au făcut deplasarea la Cluj. Atmosfera a fost destinsă, cu Gnoehre, Planic și Coman în prim-plan. Vremea la la Cluj este la fel ca în toată țara, mohorâtă, cu cerul acoperit cu nori de ploaie.
Imagini de la antrenamentul de dimineață al roș-albaștrilor:
Mijlocașul Mihai Pintilii nu a putut fi recuperat
Mihai Pintilii a revenit vineri alături de echipă, dar nu va putea evolua în partida cu CFR Cluj. Căpitanul roș-albaștrilor a fost în această săptămână în Serbia, la Marijana Kovacevic, cel mai eficient şi, în acelaşi timp, controversat terapeut din fotbalul mondial, pentru a încerca să se recupereze la timp pentru derby-ul etapei a 5-a din play-off, după accidentarea suferită în meciul cu Sepsi. Eforturile au fost în zadar, deoarece Pintilii nu a putut fi recuperat și nu a făcut deplasarea.
Adrian Stoian face parte din lotul pentru meciul cu CFR Cluj
Mihai Teja a pregătit o surpriză pentru partida cu ardelenii: Adrian Stoian a făcut deplasarea cu echipa la Cluj. Cel mai probabil mijlocașul de 28 de ani va fi în lotul de 18 jucători pentru derby-ul din etapa a 5-a din play-off. Adrian Stoian a fost criticat des de Gigi Becali.
Meciul se va disputa în Gruia, de la ora 21:00, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Etichete: mihai teja , antrenament fcsb , cfr cluj fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...