CFR Cluj a avut șase eliminați în mai puțin de două luni! "E o stare de nervozitate"
17.04.2013, 00:33Campioana en-titre a României nu numai că nu a reușit să învingă pe nimeni în cele 10 meciuri oficiale disputate în 2013, dar are probleme și în a termina partidele cu toți oamenii pe teren.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marți, în Cupa României, mijlocașul Gabriel Mureșan a încasat al șaselea cartonaș galben al "vișiniilor" în 2013. Este al șaselea jucător diferit eliminat.
Primul jucător al ardelenilor care a primit cartonașul roșu în acest an a fost Camora, în al doilea joc oficial al anului, în returul cu Internazionale Milano, din 16-imile de finală ale Europa League.
Noul antrenor al "vișiniilor", Eugen Trică, a remarcat o oarecare nervozitate în rândul elevilor săi, dar se arată mulțumit de atitudinea arătată pe teren, mai ales că au evitat o înfrângere la debutul lui pe banca tehnică, în condițiile în care au jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică în fața Astrei Giurgiu.
"Se poate spune că există o nervozitate din cauza rezultatelor, din cauza seriei negre, dar ne reglăm din mers și nu avem nevoie să ne lamentăm. Per total, sunt foarte mulțumit", a declarat Eugen Trică, la finalul meciului CFR Cluj - Astra Giurgiu 0-0, din manșa întâi a sferturilor de finală ale Cupei României.
Șase jucători diferiți au fost eliminați în cele 10 meciuri oficiale jucate de CFR Cluj în 2013:
CFR - Inter 0-3: Mario Camora
Vaslui - CFR 0-0: Ricardo Cadu, Diogo Valente
CFR - Oțelul 0-1: Godemeche
CFR - Pandurii 2-3: Rui Pedro
CFR - Astra 0-0: Mureșan
Etichete: cfr cluj , eliminare , eliminari , 2013 , astra giurgiu , gabriel muresan , cartonase rosii , eugen trica , serie neagra , muresan eliminare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...