CFR Cluj a anunțat cum poate ajunge Chipciu la Universitatea Craiova. Care e poziția lui Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport19.01.2022, 11:34
Alexandru Chipciu (32 de ani) ar putea face pasul de la CFR Cluj la Universitatea Craiova în acest mercato, după cum a anunțat Ioan Becali (69 de ani) ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristi Balaj (50 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, nu a negat informația și a precizat care sunt condițiile în care se poate face tranzacția. Chipciu poate fi luat de olteni, dacă aceștia îi vor achita integral contractul. Cel puțin așa a lăsat de înțeles oficialul grupării din Gruia.
CFR Cluj a anunțat cum poate ajunge Chipciu la Universitatea Craiova
Chipciu este cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1, alături de Florin Tănase (27 de ani), de la FCSB, ambii remunerați lunar cu suma de 30.000 de euro. De altfel, tocmai acest salariu imens pentru România ar putea reprezenta un argument în favoarea cedării jucătorului.
”Chipciu are un salariu mare, dar este un jucător de calitate. A demonstrat, s-a pregătit foarte bine, chiar am discutat cu Dan Petrescu si este mulțumit. A apărut o discuție, la Craiova, dar nu a fost nimic oficial.
Deocamdată, noi suntem mulțumiți de felul în care se pregătește. Așa că ar fi greu să acceptăm ca el să plece la Craiova și să achităm și o sumă din salariul său”, a spus Balaj, la playsport.ro.
Oficialii campioanei României susțin că Alexandru Chipciu s-a evidențiat pe timpul stagiului de pregătire de la Valencia (Spania).
”Chipciu este un jucător de calitate, este un jucător important, care s-a pregătit foarte bine în ultima perioadă. Un alt fel de Chipciu decât cel pe care l-am găsit eu. Din discuțiile pe care le-am avut cu Dan Petrescu, este foarte foarte mulțumit de modul în care Chipciu s-a prezentat”, a mai spus Balaj.
Ioan Becali: ”Chipciu va ajunge la Universitatea Craiova. E cel mai bine plătit din Liga 1”
Invitat în studioul emisiunii Digi Sport Matinal, Giovanni Becali a spus că sunt șanse importante ca tranzacția să se materializeze.
”Da, e adevărat, Chipciu va ajunge la Craiova, mai ales că și Marian Copilu merge acolo. Ei doi sunt foarte buni prieteni. Chipciu, dacă nu era Marian Copilu, nu venea la CFR Cluj, poate ajungea în Turcia.
Eu așa cred că se va face transferul, doar că trebuie să împartă câștigul lui Chipciu între CFR și Craiova. Chipciu câștigă cel mai bine din fotbalul românesc, la fel ca Tănase”, a dezvăluit Ioan Becali, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Etichete: alexandru chipciu , dan petrescu , cristi balaj , transferuri craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...