Celeban a refuzat să plece în La Liga, chiar dacă FC Vaslui acceptase oferta
03.02.2014, 12:15Adus în vara lui 2012 la Vaslui, Piotr Celeban a devenit jucător de bază pentru formația moldoveană. Fundașul polonez dă siguranță apărării și ajută mult pe faza ofensivă. Apărătorul-golgheter a strâns nu mai puțin de 12 goluri de când a venit la clubul galben-verde.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De calitățile lui Celeban s-a convins și Betis Sevilla, ocupanta ultimului loc din La Liga, formație care încă mai speră să se salveze de la retrogradare.
Ibericii au făcut o ofertă pentru fundașul polonez, FC Vaslui a fost de acord cu mutarea, mai ales că primea o sumă importantă de bani, însă jucătorul de 28 de ani a ales să rămână în Moldova.
"Cluburile s-au înțeles între ele, singurul care s-a împotrivit transferului a fost chiar Celeban", a declarat presedintele executiv al clubului FC Vaslui, Dragoș Iftime, pentru Vremea Nouă de Vaslui.
Conducătorul clubului a explicat și motivele care l-au făcut pe Celeban să rămână la echipa antrenată de Liviu Ciobotariu.
"Locul pe care ei îl ocupă în clasament, faptul că au șanse mici să se salveze, dar și situația lor financiară, l-au făcut să aleagă în continuare siguranța pe care o are la Vaslui. Vrea să continue alături de noi", a completat șeful galben-verzilor.
2 milioane de euro este cota de piață a lui Celeban conform site-ului de specialitate transfermarkt
iunie 2015 reprezintă scadența contractului dintre polonez și FC Vaslui
Etichete: transferuri liga 1 , celeban vaslui , piotr celeban , celeban betis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...