Cel puțin 10 jucători, out de la ACS Poli. Timișorenii au efectuat vizita medicală
12.01.2016, 12:18ACS Poli Timișoara nu mai are nicio șansă să se califice în play-off și managerul Daniel Stanciu a recunosc că pe Bega urmează o perioadă grea. Situația financiară a clubului nu e una deloc bună, astfel că bănățenii vor renunța în această iarnă la mai mulți jucători pentru a reduce cheltuielile.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pe lângă Luchin, care va pleca îu Bulgaria la Litex, ACS se va mai despărți de cel puțin încă 9 jucători. Este vorba despre Kirschstein, Neagu, Boldea, Poparadu, Artean, Sarmov, Lazăr, Curtean, și Popovici. Deși cu câțiva dintre ei încă se mai poartă discuții, șansele ca toți să părăsească Timișoara sunt foarte mari.
Situația altor patru fotbaliști este momentan sub semnul întrebării. Croitoru, Rufino, Goga și Zicu vor purta discuții cu cei din conducere, dar și ei au șanse destul de mici să continue la formația antrenată de Florin Marin.
Bănățenii s-au reunit pe 8 ianuarie iar în această dimineață au efectuat vizita medicală la Policlinica Sportivă din Timișoara, acolo unde au fost prezenți și Cătălin Doman și Pedro Henrique. Ambii au revenit după accidentări, iar în acest moment nu sunt sută la sută apți din punct de vedere fizic.
În această dimineață au fost prezenți la vizita medicală doar o parte dintre jucătorii lui Florin Marin, restul urmând să meargă miercuri dimineață la Policlinica Sportivă din Timișoara.
Primul meci de pregătire din 2016 al celor de la ACS Poli va avea loc marți, 19 ianuarie, de la ora 11:00, în complexul "Dan Păltinișanu". Echipa lui Florin Marin va întâlni pe Național Sebiș, trupă care în acest moment ocupă locul 4 în seria IV din liga a treia.
Etichete: liga 1 , acs poli , plecari timisoara , plecari acs poli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...