Cel mai tânăr jucător de la Dinamo are ambiţii mari: "Vreau să iau toate trofeele, la fel ca la juniori"
14.06.2015, 15:50Dinamo se află în această perioadă în primul cantonament al verii, iar antrenorul Mircea Rednic a decis să cheme în stagiul de pregătire şi câţiva jucători de la echipele de tineret.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Cel mai tânăr dinamovist aflat în cantonamentul de la Braşov este atacantul Robert Moldoveanu. În vârstă de 16 ani, acesta a intrat pe poarta Centrului de Copii şi Juniori al grupării din Ştefan cel Mare la vârsta de 7 ani, iar acum visează să repete şi la echipa mare succesele pe care le-a obţinut la tineret.
"Am venit la 7 ani la Dinamo. Ca orice junior crescut în Ștefan cel Mare, am visat să ajung la echipa mare. Este extraordinar pentru mine să mă pregătesc sub conducerea antrenorului Mircea Rednic. Acum câteva luni eram copil de mingi la partidele oficiale.
Îmi doresc să câștig într-o zi toate trofeele cu Dinamo, așa cum am câștigat la juniori. Dar pentru acest vis trebuie să muncesc foarte mult. Este șansa noastră să demonstrăm că merităm să jucăm la Dinamo", a afirmat Moldoveanu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Tânărul atacant al alb-roşilor a spus că a fost primit foarte bine de restul lotului şi a dezvăluit care este jucătorul său preferat de la Dinamo.
"Ionel Dănciulescu mi-a plăcut cel mai mult! Acum este conducător, se ocupă de mine, îmi dă sfaturi", a precizat Robert Moldoveanu.
Dinamo va mai rămâne în cantonament la Braşov până pe 16 iunie.
Sursa foto: fcdinamo.ro
Etichete: liga 1 , dinamo , mircea rednic , robert moldoveanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Proiectul „ordonanței austerității” a fost publicat oficial, duminică, în dezbatere publică, de...