“Cei mai buni fani”. Rapid a anunțat câte abonamente a vândut pentru sezonul 2023-2024
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 16:09
Rapid a anunțat miercuri că a încheiat perioada de vânzare a abonamentelor pentru sezonul regulat al SuperLigii 2023/2024.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Rapid a vândut cele mai multe abonamente în sezonul 2022-2023
Rapid a vândut 5.123 de abonamente. La primele două partide de acasă (2-2 cu FC Botoșani, 0-0 cu Sepsi), stadionul Giulești a fost aproape plin.
În sezonul 2022-2023, Rapid a vândut 5.200 de abonamente, cele mai multe. UTA a fost pe locul doi, cu 4.000 de abonamente vândute, iar Universitatea Craiova s-a clasat pe locul trei, cu 3.600 de abonamente. Cinci cluburi n-au pus în vânzare abonamente: FCSB, FC Voluntari, FC Mioveni, Chindia și Hermannstadt.
În acest sezon, Rapid are șanse mari să se claseze tot pe primul loc din acest punct de vedere. Universitatea Craiova a vândut aproximativ 3.000 de abonamente, Dinamo a vândut peste 2.000 de abonamente.
Prețurile abonamentelor la Rapid pentru sezonul 2023-2024:
- Peluza Nord: 360 RON
- Peluza Sud: 360 RON
- Tribuna a II-a (central): 720 RON
- Tribuna a II-a (periferic): 600 RON
- Tribuna I (central): 780 RON
- Tribuna I (periferic): 600 RON
- Tribuna 0: 840 RON
- VIP: 4500 RON
- VIP Experience: 7500 RON
- Family Pack: 540 RON
Cât a cheltuit, de fapt, Rapid pe transferuri până acum și câți jucători vor mai fi cumpărați
Acum, Rapid este aproape de un nou transfer și este gata să-l cumpere pe jucătorul Albion Rrahmani, de la Ballkani, Kosovo, fotbalist pentru care ar trebui să plătească, inclusiv comisioanele, în jur de 700.000 de euro.
Până acum, Rapid are trecut la cheltuieli 1,5 milioane de euro, fără să fie pus la socoteală Rrahmani,
În calcul sunt luați doar 500.000 de euro pentru Petrila, dar Daniel Niculae a precizat clar că Rapid va plăti sută la sută clauza prin care jucătorul va fi definitiv al clubului din Giulești. Iar dacă este real că prețul final, cu toate bunsurile de performanță, înseamnă încă 500.000 de euro, asta înseamnă că vorbim de două milioane de euro plătiți sau angajați.
În afara unui atacant central, Rapid mai are în plan să achiziționeze încă un mijlocaș defensiv. Numele lui deocamdată nu a fost dezvăluit, dar acesta ar costa, din informațiile Digi Sport, în jur de 200.000 de euro.
Adică vara se poate încheia cu 2,9 milioane de euro care vor fi cheltuiți pe transferuri.
- Albion Rrahmani, 22 de ani, un vârf înalt de 1,87 metri, joacă la aceeași echipă de la care CFR Cluj l-a luat pe Krasniqi, adică de la Ballkani, din Kosovo. Fotbalistul are 34 de goluri și 9 assist-uri în 67 de meciuri. De asemenea, a marcat 7 goluri în 6 meciuri, în preliminariile Conference League. Până acum, Rrahmani a evoluat doar în campionatul din Kosovo, la KF Minatori, KF Bashkimi și FC Malisheva.
Transferurile făcute de Rapid în această vară
- Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda) 400.000 euro
- Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB) - 75.000
- Iulian Cristea (28 de ani, de la FCSB) - 75.000
- Christopher Braun (31 de ani, de la CFR Cluj) - 200.000
- Cătălin Cîrjan (20 de ani, împrumutat de la Arsenal)
- Borja Valle (30 de ani, de la Cartagena) - 200.000
- Claudiu Petrila (22 de ani, de la CFR Cluj) 500.000 + 500.000
Etichete: liga 1 , rapid , superliga , abonamente rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...