Exclusiv ”Cei de la CFR au mai spus și că Dan Petrescu nu va pleca!” Ironii la adresa campionilor din partea FCSB
05.07.2018, 20:37”Cazul Billel Omrani” este cel mai ”fierbinte” în acest moment din fotbalul românesc. Atacantul francez, în vârstă de 25 de ani, disputat pe la comisiile FRF de CFR Cluj și de FCSB, se află în acest moment în Franța, după cum susține Bogdan Mara, directorul sportiv al campionilor. Oficialii roș-albaștrilor sunt convinși însă că atacantul va îmbrăca tricoul vicecampioanei în sezonul viitor, care va începe peste două săptămâni.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Declarația oficialilor grupării din Gruia, potrivit căreia Omrani nu va mai juca deloc în Liga 1, a fost ironizată de către omologii vicecampioanei. ”Cei de la CFR au mai spus și că Dan Petrescu nu va pleca niciodată. Dacă erau așa siguri de Omrani, îl luau pe fotbalist în cantonament. Putea merge cu ei în pregătire chiar și dacă era accidentat”, a spus Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Chestionat dacă Omrani va fi din punctul de vedere al eficienței mai productiv decât Gnohere și Alibec, Duckadam a replicat: ”Nu știu dacă Omrani va fi mai bun, din punct de vedere al eficienței, față de ’Bizonul’, vom vedea. În schimb, cu Alibec nu merge niciun fel de comparație. Însă, revenind la ’Bizon’, el a fost un jucător care a adus acel plus de care echipa avea nevoie când era introdus pe parcurs. În schimb, ca titular se pierdea, nu era genul care să tragă echipa după el”, a mai spus Duckadam, la Digi Sport.
Conducătorul ardelenilor a spus și unde sunt șanse mari să se transfere Omrani. ”Într-adevăr a pierdut perioada de pregătire. Nu cred că o să mai vină. Eu cred că va pleca, se va transfera, mai ales că sunt discuții avansate pentru el. Varianta China a rămas în picioar, este una dintre variantele destul de avansate”, a mai spus Mara, referindu-se la clubul lui Dan Petrescu, Guizhou Hengfeng.
Deși a spus că acest ”caz Omrani” se va lămuri în doar câteva zile, același Mara s-a contrazis mai târziu și a precizat că va mai trece ceva timp până când Omrani va mai juca iar fotbal în cadru oficial.
”Orice verdict se va da, se va face recurs! Indiferent de partea care este implicată. Acest caz nu se va termina într-o săptămână, două, pentru că se va face recurs, se va ajunge și la TAS. Și nu știu ce club va dori să semneze cu jucătorul în tot acest timp și să-și asume riscurile. Deci, va mai trece ceva timp până când Omrani va mai juca iar fotbal.
Și, încă ceva, Omrani nu va mai juca decât la CFR Cluj sau în străinătate”, a mai precizat Mara, la Digi Sport.
Etichete: fcsb , omrani , omrani fcsb , omrani cfr cluj , duckadam cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...