Video Exclusiv Ce spune Mircea Sandu despre alegerea în unanimitate a lui Răzvan Burleanu la șefia FRF
articol scris de Digi Sport18.06.2022, 08:03
Răzvan Burleanu (37 de ani) a fost reales în luna aprilie în fruntea Federației Române de Fotbal și a intrat în al treilea mandat la Casa Fotbalului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acesta a fost votat în unanimitate de cei 266 de membri prezenți dintre cei 278 afiliați la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Arena Naţională din Capitală.
Părerea lui Mircea Sandu despre alegerea în unanimitate a lui Răzvan Burleanu la șefia FRF: ”Mi se pare tras de păr!”
Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a mărturisit că faptul că Răzvan Burleanu a fost ales în unanimitate este puțin ”tras de păr”, având în vedere că situația s-a schimbat mult față de perioada când el se afla la șefia Federației.
Sandu este de părere că atunci când conducea Federația, patronii de club erau mult mai vehemenți și ”ducea lupte grele” în Adunarea Generală, spre deosebire de situația de acum, când majoritatea l-au susținut pe Burleanu, chiar dacă în spațiul mediatic se arătau împotriva acestuia.
Totuși, Mircea Sandu consideră că Răzvan Burleanu, dacă ar fi discutat înaintea alegerilor cu patronii de club, ar fi trebuit să le transmită acestora să existe măcar două sau trei abțineri pentru a nu fi prea evident.
”Nu mai știu dacă am avut unanimitate, posibil. Am avut contracandidați. Au fost Octavian Popescu, Sorin Răducanu, Iacob, Gică Popescu. În anii 90 mai înțelegeai. Nu știu dacă am avut unanimitate, dar în 2022 mi se pare tras de păr.
Valeriu Iftime e singurul care a avut o opinie cât de cât, ar fi trebuie să votăm împotrivă, ca și Gigi cu Valeriu Argăseală. Vorbesc din experiență, am avut șase alegeri, mi-am depus de trei ori mandatul. Am fost aproape de demisie. Dacă ai rezolvat problemele cu ei, măcar spune-le și tu la 2-3 ’băi, abțineți-vă’, așa de ochii soacrei.
Eu am avut lupte grele cu cei care conduceau, Porumboiu, Iancu, Mititelu, Borcea, Nețoiu, Gigi Ștefan. Cei din Adunarea Generală respectau ierarhia competițională. Era altă relație între oamenii de fotbal de atunci. Dacă Burleanu și-ar fi respectat cuvântul din 2014 cu cele două mandate era filosof acum. Minciuna are picioare scurte”, a declarat Mircea Sandu la Digi Sport Special.
VIDEO Intervenția lui Mircea Sandu de la Digi Sport Special
Etichete: mircea sandu , frf , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...