Ce spune Dan Petrescu despre oferta de la Huddersfield: "Nu vreau să mint"
23.08.2019, 18:52În urmă cu câteva zile, Dan Petrescu a primit o ofertă din Anglia, însă antrenorul de la CFR Cluj a refuzat-o. "Bursucu" a explicat cum a reacționat când a auzit de interesul celor de la Huddersfield.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Mereu sunt telefoane, mă întreabă: vrei acolo, vrei acolo? Aşa a fost toată cariera, nu numai în acest an. Şi în primul an la CFR, şi când eram în China am avut oferte. În Rusia, eram la Dinamo, mă voia Zenit. În China, eram la Suning, mă voia Guangzhou. Mereu am avut oferte foarte bune.
În acest moment sunt bine, sunt la clubul la care îmi doresc să fiu. E clar că o ofertă din Anglia e o ofertă din Anglia, dar nu a fost nimic concret. Dacă vor veni, acum nu cred că e momentul pentru mine. E momentul să mă concentrez la cupele europene şi la campionat, cel puţin până în iarnă.
Nu vreau să mint, să vină ofertă din Premier League şi să nu pot să refuz. M-au sunat mai mulţi să mă întrebe de Huddersfield. Am zis că, pentru moment, sunt bine unde sunt. Nu aş vrea să plec de aici", a declarat Dan Petrescu.
Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj pe 22 martie 2019 și a câștigat titlul la finalul sezonului trecut.
Dan Petrescu, ofertat de Huddersfield
Dan Petrescu (51 de ani) a dus-o pe CFR Cluj în play-off-ul UEFA Champions League, acolo unde campioana României a pierdut manșa tur cu Slavia Praga (0-1). Peformanțele reușite de antrenorul român au făcut ca acesta să intre în atenția cluburilor din străinătate. Presa engleză scrie că "Bursucul" este pe lista celor de la Huddersfield.
Formația engleză a retrogradat din Premier League în această vară, iar începutul sezonului din Championship a fost unul foarte slab: două eșecuri și un egal, în primele 3 etape. Ultima înfrângere, 1-2 acasă cu Fulham, i-a determinat pe șefii lui Huddersfield să renunțe la serviciile lui Jan Siewert, care obținuse o singură victorie în ultimele 7 luni!
Cariera de fotbalist a lui Dan Petrescu se leagă de fotbalul englez, pe care îl cunoaște foarte bine. A evoluat pentru Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton.
Ca și antrenor, "Bursucul" nu a activat în Anglia, însă a refuzat o ofertă de la Crystal Palace.
Huddersfield joacă în această seară, în etapa a 4-a din Championship, în deplasare, la Cardiff.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , oferte dan petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...