Exclusiv Ce se întâmplă cu Boupendza. Când ar veni Cartea Verde la Rapid pentru atacant
articol scris de Digi Sport09.10.2024, 11:52
Rapid a revenit, miercuri, la antrenamente după două zile libere, iar antrenorii speră ca după această pauză competițională, nimeni să nu se mai poată ascunde după argumentul problemelor fizice.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În următoarea etapă, giuleștenii vor întâlni Farul, pe 21 octombrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești, un meci care se anunță foarte interesant.
Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, în Aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro, de către abonații Digi România, pe teritoriul României.
Cartea Verde pentru Boupendza ar trebui să ajungă săptămâna viitoare la Rapid via FRF
Subiectul care continuă să țină agitate apele la Rapid este cel legat de N'Jie (31 de ani) și Boupendza (28 de ani), pentru care vișiniii speră să se rezolve toate problemele administrative și ei să poată fi apți ca să joace din etapa viitoare. Titulari sau din postura de rezerve, asta rămâne să decidă Șumudică.
Președintele echipei din Grant, Viorel Moldovan, a vorbit într-o intervenție telefonică la Fotbal Club, luni, despre Boupendza, dar nu a fost foarte clar în explicații.
Din informațiile Digi Sport, Rapid a solicitat Cartea Verde a jucătorului, ajunsă de la federația din SUA la cea din Egipt, iar aceasta din urmă a refuzat să o transmită giuleștenilor pe motiv că Zamalek susține că Boupendza este jucătorul său. Așa că disputa a ajuns la FIFA, care analizează dosarul și trebuie să dea un răspuns.
”În astfel de cazuri, FIFA merge pe o procedură de urgență și îi dă fotbalistului voie să joace pentru că altfel ar fi vorba despre îngrădirea dreptului la muncă. Jucătorul evoluează acolo unde vrea și are contract, dar în paralel se judecă litigiul.
La final, dacă el are dreptate își poate vedea în continuare de contract, iar dacă se ajunge la concluzia că a încălcat regulamentul este obligat să plătească despăgubiri în solidar cu clubul pentru care evoluează.
Dacă iau în calcul alte cazuri, aș spune că maximum două săptămâni ar dura procedura acordării Cărții Verzi provizorii”, a explicat pentru Digi Sport Emilian Hulubei, președintele sindicatului AFAN.
Ce a spus președintele Viorel Moldovan despre situația lui Boupendza
”Actele sunt depuse de mult timp. Eu cred că până la ora meciului cu Farul îi vom avea disponibili.
Suntem în litigiu cu Zamalek la FIFA și sperăm să fie o decizie favorabilă, cel puțin provizorie, ca să poată juca”, a declarat Moldovan, într-o intervenție telefonică găzduită de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport. Chestionat în ce stadiu este litigiul, Moldovan a fost destul de vag: ”Suntem în așteptarea deciziei”.
Etichete: njie , boupendza , cartea verde boupendza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...