Exclusiv Ce salariu i-a promis Gigi Becali lui Thomas Neubert: "Atât i-am oferit"
07.07.2020, 21:20Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat ce salariu îi oferă preparatorului fizic Thomas Neubert pentru a reveni în Liga 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Gigi Becali a dezvăluit câți bani îi oferă lui Thomas Neubert: "Păi lui Neubert i-am făcut ofertă de 100.000 pe an, adică 8.000 pe lună, cât avea", a spus Gigi Becali, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
FCSB are șanse mari să intre pe mâna staffului coordonat de Laurențiu Reghecampf, chiar dacă fostul internațional va rămâne peste hotare.
Secundul lui Reghecampf, Toni Petrea, ar urma să fie noul principal de la FCSB. Petrea tocmai a plecat de la echipa Al Wasl, iar acum e gata să preia FCSB, alături de stafful lui Reghecampf. La FCSB ar urma să revină și preparatorul fizic Thomas Neubert, care de asemenea a lucrat cu Reghecampf la Al Wasl.
Cine este Thomas Neubert
Thomas Neubert a venit la FCSB împreună cu Laurențiu Reghecampf, în 2012, și cei doi au reușit împreună să câștige două titluri consecutive. Germanul a adus în Liga 1 noi metode de pregătire prin care i-a pus la punct, din punct de vedere fizic, pe jucătorii roș-albaștrilor.
După doi ani la FCSB, Reghecampf și Neubert au mers împreună în Arabia Saudită, unde i-au pregătit pentru o scurtă perioadă pe cei de la Al Hilal. După aventura din Arabia, cei doi i-au antrenat pentru câteva luni și pe bulgarii de la Litex Lovech.
Neubert a revenit la echipă în decembrie 2015, în același timp cu Reghecampf, iar în iunie 2016 s-a despărţit de vicecampioana României şi a plecat în Bulgaria, la CSKA Sofia.
Etichete: digi sport special , thomas neubert , gigi becali fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...