Ce salariu a cerut Selymes pentru a semna cu Dinamo şi cât i-a oferit Negoiţă
04.06.2013, 10:01Dinamo vrea o construcție din temelii a formației care a avut un final de sezon dezamăgitor în campionatul recent încheiat. Șeful "câinilor", Ionuț Negoiță, vrea ca acest proces să îi scoată cât de puțini bani din buzunar, conștient fiind că formația sa nu va avea puterea să se bată la titlu în cadrul anului viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, oficialii din Ștefan cel Mare au anunțat 7 transferuri, toți jucători liberi de contract, cu salarii foarte mici în comparație cu alte echipe cu pretenții din Liga I.
Aceeași tactică a fost adoptată și în privința antrenorului: cea mai bună variantă pentru planurile lui Negoiță s-a dovedit a fi Tibor Selymes. Fostul component al Generației de Aur a condus satelitul clubului care a retrogradat în liga a III-a, însă acest lucru nu l-a împiedicat să fie principalul favorit la ocuparea băncii tehnice a lui Dinamo în sezonul viitor.
Practic acesta a fost și țelul lui Selymes atunci când a acceptat varianta Dinamo II, în luna martie, acolo unde avea un salariu modic - 1000 de euro, plus posibilitatea avansării la prima echipă.
Cu toate acestea, antrenorul de 43 de ani a refuzat oferta clubului la care a făcut performanță ca jucător (a cucerit un titlu în 1992). Asistat de Anamaria Prodan la negocieri, Selymes nu a fost de acord cu salariul de criză propus de Negoiță - 3000 de euro pe lună - și a cerut 6000.
Cum cele două părți nu au ajuns la un acord, discuțiile vor continua în următoarele zile, însă în cazul în care Selymes și finanțatorul lui Dinamo nu vor ajunge la un consens, antrenorul va părăsi și satelitul clubului din Ștefan cel Mare.
Totuși, sunt șanse mari ca Negoiță să accepte solicitarea celor doi (Selymes și Prodan), în condițiile în care niciunul dintre ceilalți antrenori doriți pe banca lui Dinamo - Mulțescu, Badea sau Sabău - nu discută sub suma de 10 000 de euro pe lună.
Etichete: ionut badea , ioan ovidiu sabau , gigi multescu , anamaria prodan , ionut negoita , negoita dinamo , dinamo ii , antrenor dinamo , tibor selymes , selymes dinamo , negocieri selymes dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...