Ce obiectiv are Neil Lennon la Rapid: ”E normal să ne dorim”
articol scris de Digi Sport30.05.2024, 08:58
După ce nu și-a îndeplinit obiectivul în sezonul precedent (clasarea pe podium și participarea în cupele europene), Rapid a decis să-l numească în funcția de antrenor principal pe Neil Lennon (52 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La aproximativ două săptămâni distanță de la acel moment, se pare că oficialii clubului giuleștean i-au trasat deja obiectivul tehnicianului nord-irlandez din stagiunea următoare.
Victor Angelescu: ”Avem același obiectiv ca cel de anul trecut, o prezență în cupele europene”
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a susținut că obiectivul lui Neil Lennon din sezonul viitor va fi acela de a clasa Rapidul pe podiumul SuperLigii și, implicit, de a-i duce pe ”alb-vișinii” în cupele europene.
Omul de afaceri a precizat că, în funcție de evoluția echipei din stagiunea următoare, atunci va analiza șansele pe care ”alb-vișinii” le au pentru a se bate la câștigarea titlului.
”Cred că va depinde unde vom fi. Am avut un an pierdut, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Avem același obiectiv ca cel de anul trecut, o prezență în cupele europene. Dacă vom fi acolo aproape de locurile 1-2, vom vedea atunci dacă ne vom bate la titlu.
Atâta timp cât sezonul acesta nu ne-am îndeplinit obiectivul e normal să ne dorim să ajungem în cupele europene și cred că este realizabil”, a spus Victor Angelescu, la Fanatik.
În sezonul trecut, Rapid a avut mai multe fluctuații de formă, lucru care și-a pus amprenta și asupra rezultatelor. Dacă la finalul sezonului regulat, giuleștenii s-au clasat pe locul secund în SuperLiga, ”alb-vișinii” s-au prăbușit în play-off, unde au obținut doar o singură victorie în 10 etape.
În urma rezultatelor foarte slabe din cadrul acestui mini-campionat, giuleștenii au căzut de pe locul al doilea al ierarhiei până pe poziția a 6-a, care nu permite calificarea în nicio cupă europeană.
Clasament final play-off SuperLiga
VIDEO Rezumat Rapid - FCSB, scor 2-0 (singura victorie a giuleștenilor în play-off)
Etichete: obiectiv , superliga , rapid bucuresti , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...