Ce le transmite Mihai Iosif "câinilor" înaintea derby-ului Dinamo - Rapid (20:30, LIVE pe Digi Sport 1)
articol scris de Digi Sport23.10.2021, 12:32
Antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a declarat că Dinamo, adversara din partida de sâmbătă, nu este "jos", chiar dacă traversează o perioadă dificilă, și a precizat că derby-urile nu au niciodată favorite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo - Rapid, derby-ul etapei a 13-a din Liga 1, este azi, de la ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO și TEXT pe digisport.ro.
Mihai Iosif: "Nu pot să uit că fanii lui Dinamo au fost alături de noi"
"Urmează un derby de tradiţie al fotbalului românesc, un derby care din câte am înţeles va fi lipsit de aportul galeriilor, poate cele mai frumoase din ţară. Dar atât eu cât şi jucătorii sperăm să ne ridicăm la nivelul acestui derby şi să-l onorăm aşa cum se cuvine. Aceste derby-uri nu au niciodată favorite. Iar Dinamo nu este jos acum, noi nu desconsiderăm niciodată un adversar. Faptul că suntem mai sus în clasament decât Dinamo ne dă poate statutul de favoriţi. Dar noi rămânem cu picioarele pe pământ şi tratăm meciul cu maximă seriozitate", a spus tehnicianul care a împlinit joi 47 de ani, ocazie cu care a primit un tricou cu autografele tuturor jucătorilor rapidişti.
Iosif speră ca Dinamo să depăşească problemele financiare cu care se confruntă: "Eu nu pot să uit în 2016, când Rapid a intrat în faliment, că suporterii echipei Dinamo au fost alături de clubul nostru şi au scandat 'Rapid nu moare'. Aşa că şi eu le doresc acelaşi lucru acum, să poată continua pe scena fotbalistică a României şi să ne putem bucura în continuare împreună de aceste derby-uri".
Antrenorul este de părere că absenţa galeriilor va afecta derby-ul de pe Stadionul Dinamo.
"Noi câştigăm şi pierdem numai împreună, dar cei mai importanţi sunt întotdeauna jucătorii. Noi sperăm să câştigăm, nu ne interesează adversarii. Va fi un derby în care lipsa galeriilor va conta foarte mult, pentru că ei făceau un spectacol deosebit în tribună. Trăim nişte vremuri foarte dificile, oamenii mor pe capete şi fotbalul este pe planul secund. La clubul Rapid suntem toţi vaccinaţi, toţi jucătorii şi membrii staff-ului tehnic", a precizat el.
Întrebat dacă se simte vânat, Mihai Iosif a răspuns: "Un antrenor din momentul în care este pus la o echipă este vânat. Dar eu nu sunt un iepuraş ca să fiu prins aşa uşor. Până la urmă asta este soarta antrenorilor, rezultatele sunt cele care te ţin în viaţă. Dar presiune din partea clubului pot spune că nu am simţit niciodată, din contră, am simţit o susţinere totală atât din partea patronului, cât şi a preşedintelui".
Etichete: mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...