Exclusiv Ce jucător a pierdut Craiova! Acum este golgheter la FCSB. Dezvăluirea lui Bogdan Apostu
09.05.2019, 20:38Ioan Hora a fost unul dintre cei mai în formă jucători de la FCSB în acest început de an. Impresarul atacantului, Bogdan Apostu, a dezvăluit miercuri dimineață că fotbalistul de 30 de ani a fost foarte aproape de a ajunge la Craiova, înainte de a semna cu echipa pregătită de Mihai Teja.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Apostu susține că negocierile cu oltenii au fost destul de avansate, dar indecizia patronului echipei din Bănie le-a permis celor de la FCSB să intre pe fir și să-l convingă pe Hora să semneze cu echipa patronată de Gigi Becali.
”În primă fază am avut ofertă de la Craiova pentru Hora, însă domnul Rotaru și-a reconsiderat poziția și l-a luat Steaua. Acum poate dânsul regretă. Este cel de-al treilea meci consecutiv când Hora își aduce contribuția la victoria împotriva Craiovei”, a spus Bogdan Apostu, impresarul jucătorului, la Digi Sport Matinal.
Hora a ajuns la FCSB la începutul acestui an și a evoluat pentru formația pregătită de Mihai Teja în 12 partide, reușind să marcheze 5 goluri.
450.000 de euro este cota de piață a lui Hora, conform transfermarkt.com.
Ioan Hora a ajuns la FCSB, Andrei Cristea la Craiova
Dacă Hora a ales FCSB, Andrei Cristea a preferat să meargă în Bănie. Atacantul pe care ar fi dorit să-l cumpere Gigi Becali a ajuns în cele din urmă la Craiova. Finanțatorul roș-albaștrilor chiar a anunțat pe finalul anului trecut că l-a achiziționat pe Cristea.
În cele din urmă, mutarea nu s-a mai realizat, fostul jucător de la Iași a preferat să meargă la Craiova, iar FCSB s-a reorientat către Hora, jucător dorit inițial în Bănie, după cum susține Bogdan Apostu.
Se pare că cei mai avantajați sunt roș-albaștrii, Hora aducându-și o contribuție importantă la victoriile din acest început de an. De partea cealaltă, Cristea are doar un gol și o pasă de gol în 8 jocuri, pentru echipa din Bănie.
300.000 de euro este cota de piață a lui Cristea, conform transfermarkt.com.
Etichete: craiova , ioan hora , bogdan apostu , fcsb , transfer hora
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...