Ce i-a oferit Dinamo lui Ronaldo Deaconu, care a spus ”NU” și a semnat cu Farul
articol scris de Digi Sport09.01.2024, 14:21
Dinamo a ratat o nouă țintă din mercato. Ronaldo Deaconu (26 de ani) a refuzat oferta venită din ”Ștefan cel Mare” și a semnat cu Farul.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Dinamo și Ronaldo Deaconu au negociat contractul fotbalistului care s-a despărțit de Korona Kielce în această iarnă, însă nu au reușit să ajungă la un acord.
Ronaldo Deaconu voia salariu minim pe economie, dar un bonus mare pentru salvare și contract pe șase luni
Jucătorul a transmis că își dorește un contract valabil până la finalul sezonului, cu un salariu simbolic, minim pe economie, aproximativ 2.000 de lei net, dar cu un bonus consistent pentru salvarea de la retrogradare, de 70.000 de euro.
Dinamo nu a fost de acord cu durata contractului. În timpul negocierilor, șefii lui Dinamo au replicat că sunt dispuși să-i ofere lui Ronaldo Deaconu un salariu mare pentru nivelul SuperLigii, dar cu condiția să semneze un contract pe doi ani.
- Dinamo le-a propus lui Damjan Djokovic și Dorin Rotariu contracte cu salarii de câte 15.000 de euro, dar fotbaliștii au refuzat
Jucătorul nu a fost de acord cu durata contractului, totul a căzut și Ronaldo Deaconu a ajuns la Farul, spre nemulțumirea lui Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, care l-a ”înțepat” pe mijlocaș și a transmis că oferta ”Câinilor” a fost superioară celei pe care a făcut-o clubul lui Gică Hagi.
Andrei Nicolescu: ”El, dinamovist declarat, a ales altceva”
”Lui Ronaldo îi urez succes. Sunt 100% sigur că i-am făcut o ofertă mult mai bună. Dacă el, dinamovist declarat, a ales altceva, e strict alegerea lui…”, a fost reacția avută de Andrei Nicolescu, după ce Ronaldo Deaconu a semnat cu Farul.
Dinamo rămâne cu un singur transfer făcut în această iarnă, al stoperului Darko Velkovski, care nu mai avea echipă din vară, când a plecat de la Al-Ettifaq, club saudit.
Etichete: ronaldo deaconu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...