Video Ce gol! Octavian Popescu, execuție imparabilă, direct în vinclu, de la 20 de metri, în FCSB - CFR Cluj
articol scris de Digi Sport23.01.2022, 20:34
FCSB a deschis scorul în minutul 24 al derby-ului cu CFR Cluj, prin Octavian Popescu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul de 19 ani a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui sezon din Liga 1 pe Arena Națională. De la aproximativ 20 de metri lateral stânga, balonul s-a dus direct în vinclu.
Octavian Popescu, execuție imparabilă, direct în vinclu, de la 20 de metri, în FCSB - CFR Cluj
Execuția lui Octavian Popescu l-a surprins și pe Otto Hindrich, cel care nu a avut nicio șansă să intervină.
Este al cincilea gol marcat de Octavian Popescu în acest sezon de Liga 1, în 18 apariții. Fotbalistul de 19 ani a contribuit și la alte două reușite ale FCSB-ului, cu pase decisive.
Avantajul formației lui Toni Petrea a rezistat, însă, doar 12 minute, pentru că, în minutul 36, Gabriel Debeljiuh a reușit să marcheze pentru 1-1.
Croatul a egalat după ce a reluat cu spatele un balon centrat de Ciprian Deac.
Doar patru minute mai târziu, Gabriel Debeljuh a ”lovit” din nou și și-a adus echipa în avantaj, după o minge respinsă de Andrei Vlad din fața lui Ciprian Deac, ținut în joc de Andrei Miron, care s-a poziționat defectuos în apărare. 2-1 pentru CFR Cluj a fost scorul pauzei.
Etichete: octavian popescu , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...