Ce fac acum fotbaliștii transferați "la pachet" de Gigi Becali pentru un singur meci la FCSB
articol scris de Digi Sport15.04.2023, 10:41
Gigi Becali (64 de ani) a făcut mai multe transferuri surprinzătoare la FCSB, de-a lungul anilor, iar două dintre mutările "extravagante" făcute de afacerist au fost cele ale lui David Caiado (35 de ani) și Goran Karanovic (35 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Caiado și Karanovic, aduși la FCSB pentru un singur meci
În luna septembrie a anului 2020, FCSB s-a confruntat cu un val puternic de coronavirus, care a afectat aproape în întregime lotul roș-albaștrilor. La acea vreme, bucureștenii evoluau în tururile preliminare din Europa League și erau eliminați de Slovan Liberec.
Înaintea duelului disputat împotriva cehilor, Gigi Becali îi aducea de urgență pe David Caiado și Goran Karanovic de la Hermannstadt, club patronat atunci de Anamaria Prodan. În cele din urmă, cei doi fotbaliști nu au reușit să pună umărul la calificarea FCSB-ului și au revenit ulterior la Sibiu, după doar o săptămână.
Acum David Caiado evoluează în țara natală, acolo unde este căpitanul celor de la Academica Coimbra, din eșalonul al treilea portughez. De cealaltă parte, Goran Karanovic este liber de contract de la 1 ianuarie 2023, după despărțirea de elvețienii de la SC YF Juventus.
- 90 de minute a evoluat Caiado pentru FCSB
- 10 minute a evoluat Karanovic pentru FCSB
Ce spunea David Caiado după aventura de o săptămână de la FCSB
Revenit la Hermannstadt după doar câteva zile, mijlocașul portughez spunea că nu atmosfera din lotul ”roș-albastru”, despre care s-a vehiculat că ar fi tensionată, a fost elementul care l-a convins să revină la fosta echipă, ci proiectul și unitatea grupului de la Sibiu.
”Mi-am căutat fericirea, sunt fericit aici, suntem ca o familie. M-au primit foarte bine și la FCSB, m-au primit bine cei de acolo, dar am decis să mă întorc, pentru a realiza lucruri importante aici.
Nu cred că au fost supărați că am plecat la FCSB, am vorbit cu ei, am decis să merg să ajut FCSB și fotbalul românesc în cupele europene. Apoi, am vorbit, am ajuns la un acord și am revenit la familia mea”, a declarat David Caiado.
Etichete: liga 1 , gigi becali , fcsb , goran karanovic , david caiado
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...