Ce botez îl aşteaptă pe Alexandru Stan la FCSB. Tradiţia dezvăluită de Rusescu, şi el nou-venit
18.08.2018, 14:21Transferul lui Alexandru Stan la FCSB a fost una dintre cele mai mari surprize ale verii în Liga 1. De altfel, mişcarea s-a produs joi noapte, pe nepusă masă la 1:30, când patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, l-a sunat pe Ioan Niculae, speriat de cum arată lotul echipei sale înaintea dublei cu Rapid Viena.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Acum, probabil că Stan va juca deja duminică pentru noua sa echipă şi rămâne de văzut când va trece botezul la FCSB. Dacă la alte echipe nou-veniţii sunt puşi să cânte, aşa cum a făcut inclusiv Ronaldo la Juventus, la echipa lui Dică regula este alta.
"Îi cunosc pe toți, dar prieten sunt cu Filipe (n.r. Teixeira) și cu Junior (n.r. Morais). De azi înainte o să fiu prieten cu toți. Am fost primit bine, Rusescu mi-a zis că trebuie să mergem la film și să plătesc. I-am spus: «Vezi că eu am venit de la Astra, n-am luat banii de două luni și e cam greu». Asta este, dacă așa se procedează aici, atunci și eu trebuie să fac la fel", a povestit Stan.
Înaintea disputelor cu Rapid Viena, jucătorul de 29 de ani spune că e optimist. "În fotbal orice e posibil. O să fie o dublă grea cu Rapid Viena, dar eu cred că avem șanse. Probabil că eu voi juca în primul meci, pentru că Momcilovic e accidentat, iar Junior Morais e suspendat. Sunt însă pregătit să joc, foarte pregătit", a spus Alexandru Stan la conferința de presă de dinaintea meciului cu Sepsi, de duminică, ora 18:00, care va fi în direct pe Digi Sport 1.
- 29 de ani are Alexandru Stan
- 750.000 de euro e cota lui Alexandru Stan pe transfermarkt.de
- 158 de meciuri a jucat Alexandru Stan la Astra
- 5 goluri și 5 pase decisive are Alexandru Stan la Astra
- un titlu de campion are Alexandru Stan cu Astra
- o Supercupă a României a câştigat Alexandru Stan cu Astra
Etichete: alexandru stan , fcsb , stan la fcsb , botez alexandru stan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...