Ce au scris africanii despre Nana Antwi, după primele 3 meciuri la FCSB
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 09:33
Nana Antwi (23 de ani) a fost al treilea transfer al FCSB-ului în această iarnă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antwi a semnat un contract valabil patru sezoane și va fi recompensat lunar cu suma de 10.000 de euro, potrivit surselor digisport.ro. Aflat la final de contract cu Urartu, fotbalistul a ajuns la FCSB în schimbul a 50.000 de euro.
Ghanezii au analizat situația lui Nana Antwi la FCSB
Nana Antwi a debutat la FCSB în meciul cu Universitatea Cluj, atunci când a intrat la pauză. Ulterior, fotbalistul a fost titularizat cu Petrolul, însă a părăsit terenul după doar 18 minute de joc, după o eliminare. A urmat o etapă de suspendare, iar apoi a bifat 90 de minute în duelul cu Petrolul, din ultima rundă.
Situația lui Antwi a fost urmărită de către conaționalii săi, care au evidențiat faptul că încă se luptă pentru statutul de titular.
"S-a luptat pentru a fi în formă de când s-a mutat la actualul său club în fereastra de transferuri de iarnă. A strâns 3 apariții în meciurile de campionat. Antwi nu și-a câștigat încă selecția la echipa națională masculină de seniori, Black Stars (n.r. Ghana)", au notat africanii.
Sursa citată mai sus notează că Antwi a mai fost dorit de Ferencvaros și Copenhaga, înainte să ajungă la FCSB.
"E petardă". Nana Antwi, criticat dur
Valeriu Răchită l-a criticat dur pe Nana Antwi, fotbalistul ajuns la FCSB în această iarnă și care a fost poreclit ”Racheta” de finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali.
Fostul fundaș al roș-albaștrilor consideră că transferul lui Nana Antwi nu a fost unul reușit și ”l-a făcut praf” pe fundașul lateral al FCSB-ului.
De asemenea, Răchită a subliniat că Gigi Becali ar trebui să îi prelungească înțelegerea lui Valentin Crețu, cel despre care s-a spus în mai multe rânduri că o va părăsi pe vicecampioană.
”Nana e petardă. Acum mi-am dat seama și de ce a plâns. Cred că nu stă bine nici cu capul. Nu este ceea ce s-a spus. L-am observat. Nici pe faza defensivă nu știe ce să facă. Nu știe să închidă culoarele, nu știe să facă dublaj, nu știe să facă translație.
Pe faza de atac a încercat niște driblinguri, dar nu am văzut racheta. Săptămâna aceasta să îi facă contract lui Crețu pe încă doi ani. Pe Crețu, încă doi ani de zile nu are cine să îl dea afară de acolo”, a spus Valeriu Răchită, conform Fanatik.
Etichete: superliga , fcsb , nana antwi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...