Ce a spus jucătorul fără de care FCSB ”nu poate intra în grupele cupelor europene” despre Gigi Becali
articol scris de Digi Sport04.05.2023, 17:27
Un jucător crescut de FC Porto a ajuns în această primăvară în Liga 1 și, după doar câteva meciuri, i-a fost propus lui Gigi Becali la FCSB.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este vorba despre nigerianul Junior Pius (27 de ani), fundașul central al celor de la FC Botoșani. Valeriu Iftime, patronul grupării din Moldova, l-a lăudat pe jucătorul său și chiar a spus că FCSB ar avea nevoie de un astfel de fotbalist, fără de care gruparea roș-albastră ”nu poate intra în grupele cupelor europene”.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Junior Pius, potrivit Transfermarkt.
- 6 meciuri a jucat fundașul pentru FC Botoșani.
Junior Pius: ”Am auzit de Gigi Becali, dar nu-l cunosc”
Întrebat de un eventual transfer la FCSB și despre patronul vicecampioanei, Gigi Becali, Pius a răspuns vag.
”N-am avut niciodată posibilitatea de a vorbi cu domnul Iftime între patru ochi. Sunt încântat de faptul că mă apreciază, dar eu nu știu ce se vorbește în jurul echipei.
Eu sunt aici să joc bine, să mă antrenez, să mă plimb sau să citesc, nu să urmăresc știrile din sport. Asta e viața mea la Botoșani. Deocamdată nu e momentul să fac alegeri noi.
Îmi place Farul, arată bine și FCSB, chiar si U Craiova 1948, acolo unde este prietenul meu Asamoah. Cât despre domnul Becali, am auzit numele dumnealui, dar nu îl cunosc. Îmi pare rău”, a transmis Junior Pius, conform playsport.ro.
Junior Pius a mai evoluat de-a lungul carierei pentru formații precum FC Porto B, Desportivo Aves, Cesarense, Sanjoanense, Tondela, Pacos Ferreira, Royal Antwerp și Saint-Truiden.
”O să îl vedeţi pe Junior Pius, este mult peste fundaşii centrali din România”, spunea Iftime, în urmă cu câteva săptămâni.
Gigi Becali: ”Dacă luăm titlul, mai bag 3-4 milioane de euro”
După ce s-a răzgândit în legătură cu vânzarea echipei, Gigi Becali a anunțat că va investi serios în vară în transferuri, dacă FCSB va cuceri titlul. Unul dintre posturile vizate de finanțatorul roș-albaștrilor este cel de fundaș central, iar date fiind numeroasele mutări pe axa Botoșani - FCSB, Junior Pius chiar ar putea fi următorul fotbalist al lui Iftime care face pasul în Capitală.
”Nu vorbim de oferte acum, vorbim de campionat! Dacă luăm titlul, mai bag 3-4 milioane de euro, cumpăr doi fundași centrali, un mijlocaș și un atacant. Nu am zis că m-au nemulțumit Dawa și Tamm, am spus că o să iau doi fundași centrali”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Etichete: gigi becali , fundas botosani , junior pius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...