Ce a spus Adrian Porumboiu despre Gigi Becali, după ce Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB
articol scris de Digi Sport03.03.2023, 19:00
Leo Strizu (55 de ani) și-a anunțat demisia de la FCSB imediat după meciul câștigat cu Petrolul, scor 4-1, din cadrul etapei cu numărul 28 în Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Decizia este surprinzătoare, întrucât a venit cu doar două etape înainte de finalul sezonului regulat, iar FCSB are șanse reale la obținerea primului titlu din 2015 încoace.
Adrian Porumboiu a vorbit despre plecarea lui Leo Strizu de la FCSB
Adrian Porumboiu (72 de ani) a fost pus să comenteze situația de la clubul lui Gigi Becali (64 de ani) și a lăsat de înțeles că nu a apreciat modul în care patronul roș-albaștrilor l-a pus încă de la început pe Strizu în mijlocul unei situații ingrate, deoarece nu merita acest tratament.
"A fost și el ceva fotbalist, nu poți să spui că venea de la grădina de zarzavat. A fost un fotbalist bunicel, chiar l-am arbitrat.
A devenit un om necăjit. Să vedem acum cine va intra în rolul acesta atât de ingrat. Într-adevăr, și eu cred că FCSB este continuatoarea Stelei.
Dar nu mai e continuatoarea Stelei, când vorbim despre ce antrenori avea Steaua: Halagian, Ienei, Iordănescu, Țiți Dumitriu.
Acum, când îi vezi pe jalnicii ăștia care sunt puși acolo exact ca niște paznici de la grădina de zarzavat… Dacă ei acceptă treaba asta…
Bine că Gigi nu conduce vreun spital de neurologie, că s-ar putea să-i pună să facă și operații pe creier. Vă spun sincer, eu am compasiune pentru Strizu.
Cum stătea el pe bancă… Nu era locul potrivit. Se uita în stânga, se uita în dreapta, dar la meciuri nu avea niciun cuvânt de spus. E păcat! Dar e treaba lor", a spus Porumboiu, conform AS.ro.
De ce a demisionat Leo Strizu de la FCSB: "Nu sunt un laş, dar nu mă aşteptam la atâtea lucruri urâte"
După ce și-a anunțat demisia la flash-interviu, Strizu a explicat la conferința de presă motivul pentru decizia sa.
"Am stat foarte mult și m-am gândit, am luat această decizie, că e grea sau ușoară, corectă sau nu, pentru că îmi ajunge.
Nu am vrut să ajung să fac acest pas, dar nu credeam că există o sursă care poate să comande unele articole în ziar, care m-au adus într-o postură foarte, foarte negativă.
M-am gândit săptămâna asta, dar nu știu cine e această sursă din interiorul clubului, sunt curios și eu să aflu cine este această persoană și să îmi spună în față. Nu am nimic împotrivă să îmi spună tot ceea ce a comandat.
Din partea mea, nu cred că ați auzit vreodată vorbe urâte la adresa colegilor. Această sursă a inundat în permanență presa cu lucruri urâte despre mine.
Îmi cer scuze faţă de Gigi, faţă de Teia, faţă de Pintilii, faţă de echipă. Nu sunt un laş, dar nu mă aşteptam la atâtea lucruri urâte din interiorul clubului", a spus Strizu.
Etichete: adrian porumboiu , gigi becali , demisie , leo strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...