Ce a răspuns Ruben Albes întrebat despre plecările lui Karanovic și Caiado la FCSB, pentru un meci + ce zice de play-off
articol scris de Digi Sport28.09.2020, 20:26
FC Hermannstadt a reușit o victorie la limită împotriva celor de la FC Botoșani, scor 2-1, după un penalty decisiv primit în minutul 89 și contestat îndelung de moldoveni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu acest succes, sibienii lui Ruben Albes (35 de ani) au urcat pe loc de play-off cu cele opt puncte adunate în cele cinci runde disputate în acest sezon de Liga 1. La final, tehnicianul iberic a spus că orașul ar trebui să fie mândru de formația sa.
Ruben Albes: ”Îi aștept pe Karanovic și Caiado înapoi!” Ce spune despre gestul lor de a merge la FCSB
Totodată, Albes a comentat cazurile lui Goran Karanovic și David Caiado, care au mers la FCSB pentru partida cu Slovan Liberec, din Europa League.
”Jucătorii îmi arată că au foame de rezultate, multă pasiune. Toți suporterii echipei trebuie să fie mândri de formația asta. Azi a fost un meci dificil, dar răspunsul jucătorilor mei a fost incredibil.
Karanovic și Caiado n-au fost azi. Dar în această echipă nu sunt doar cei 11, ci și ceilalți. E o nebunie să ne gândim la play-off de acum. Suntem abia în etapa a cincea, n-am făcut nimic. Trebuie să ne păstrăm pasiunea de a juca fotbal, să jucăm la fel cu Gaz Metan. Și apoi vedem unde putem ajunge.
Transferuri? Deocamdată îi aștept pe Karanovic și Caiado să vină înapoi. Dacă ei nu pot reveni, da, ne vom gândi la alți jucători. Înțeleg gestul lor că s-au dus la FCSB. E important pentru ei să joace în Europa League. De asemenea, era important pentru țară”, a declarat antrenorul spaniol.
Rezumat Hermannstadt - FC Botoșani 2-1
Etichete: hermannstadt botosani , ruben albes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...