Ce a făcut Valeriu Iftime imediat după ce FC Botoșani a ratat play-off-ul. "M-a scos din circuit. Mi-a retezat totul!"
articol scris de Digi Sport14.03.2022, 11:30
FC Botoșani nu a reușit să se califice în play-off-ul Ligii 1, în urma eșecului înregistrat pe teren propriu contra lui FC Argeș, scor 1-2, în ultima etapă a sezonului regulat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La scurt timp după meci, Valeriu Iftime a recunoscut că s-a supărat atât de tare încât îi vine să se lase de fotbal pentru câțiva ani. Acum, la o săptămână distanță după ce moldovenii și-au ratat obiectivul, patronul lui FC Botoșani a revenit cu noi declarații.
Valeriu Iftime, în continuare surprins că FC Botoșani nu a prins play-off-ul
Iftime a prezentat câteva dintre motivele care ar fi dus la ratarea play-off-ului, după ce a încercat să găsească explicații timp de două zile. Finanțatorul s-a arătat și extrem de surprins de faptul că argeșenii au reușit să o bată pe FCSB cu 1-0, rezultat pe care l-au înregistrat și cu Farul.
"Practic surpriza acestui campionat este absența FC Botoșani din play-off. Am reflectat mult asupra acestui subiect, după ce am ratat calificarea în „Top 6”.
În cele două nopți nedormite după eșecul cu FC Argeș m-am tot gândit, am făcut fel și fel de calcule… Credeți-mă, acest insucces m-a scos din circuit două-trei zile. Mi-a retezat totul. Nu pot să găsesc o explicație.
Nu pot spune că știu ce lucru a dus la ratarea play-off-ului. Bine, e un cumul de factori. Transferurile, greșelile personale impardonabile ale jucătorilor, neseriozitatea cu care am abordat anumite jocuri, rezultatele indirecte…
Păi eram dispus să dau orice că Argeșul nu bate FCSB. Absolut orice. Nu credeam nici că bate Argeșul pe Farul. Deci toate acestea adunate de cinci etape, au fost în defavoarea noastră și în favoarea Argeșului. Sunt zeci de greșeli făcute de noi", a explicat Iftime, conform Monitorul de Botoșani.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FC Argeș 1-2:
Etichete: play off , fc botosani , valeriu iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...