Exclusiv Ce a făcut Șumudică imediat după ce a aflat că Budescu semnează cu Astra
23.01.2017, 19:10Constantin Budescu a surprins pe toată lumea și a ales să continue în tricoul Astrei, asta deși Gigi Becali i-a făcut o ofertă excelentă pentru a îmbrăca tricoul Stelei. ÎN DIRECT la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, Dani Coman, conducătorul campioanei României, a spus că Budescu va semna cu Astra în proporție de 90%. În același timp, fostul portar al Rapidului a dezvăluit și cum a reacționat Șumudică atunci când a aflat vestea cea mare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Șumi ne-a pupat pe toți când a a aflat că Budescu rămâne la Astra. Se simte foarte bine, iar jucătorii sunt entuziasmați de ceea ce au auzit. Erau bucuroși cu toții", a dezvăluit fostul portar, pentru ca apoi să vorbească despre detaliile contractuale: "Este perfect adevărat, avem un acord cu Budescu, deocamdată nu s-au făcut altele, dar în proporție de 90% el este jucătorul Astrei. Mai sunt unele detalii de pus la punct. Nu-s probleme majore, dar până nu se semnează contractul... eu nu-s precum ceilalți, care îl așteptau în cantonament. Până nu se fac altele, mai rămân cele 10 procente.
I-am făcut o ofertă puțin mai mică decât cea de la Steaua, dar ar putea câștiga mult mai mult plecând afară. Poate pleca liber oricând vrea. Nu există varianta să plece acum. Din vară însă poate pleca oricând. Avem obiective de îndeplinit. Vom semna pe doi ani și jumătate", a spus Coman.
"Au luat bonusurile pentru Europa League! N-am avut niciodată 90 de zile de neplată"
Chestionat de Ilie Dumitrescu în privința problemelor financiare ale Astrei, Dani Coman a lămurit lucrurile: el a precizat că jucătorii și-au primit bonusurile pentru calificarea în primăvara UEFA Europa League, ținând să sublinieze și că aceștia nu au avut niciodată 3 luni de restanțe financiare.
"Eu cu domnul Niculae vorbesc aproape zilnic, ne întreabă de echipă și este tot timpul alături de noi. I-am oferit satisfacții, deși lumea ne-a cântat prea repede prohodul, iar asta de fiecare dată când s-a scris despre problemele de la Astra. Jucătorii nu au avut niciodată 90 de zile de neplată, au încasat fiecare bănuț. Acum, fotbaliștii și-au luat bonusurile pentru Europa League, iar salariile le primesc săptămâna asta. Dacă intrăm în play-off, ne batem pentru primele locuri", este optimist președintele Astrei.
Etichete: budescu astra , budescu steaua , budescu transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...