CCA a luat măsuri împotriva arbitrilor care s-ar fi dat drept cetățeni străini în Cipru
27.01.2017, 13:30Comisia Centrală a Arbitrilor a luat primele măsuri împotriva celor patru oficiali români, care s-ar fi dat drept cetățeni sloveni, turci și bulgari pentru a conduce anumite partide amicale desfășurate de echipele din Liga 1 în Cipru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce vicepreședintele Alexandru Deaconu a declarat că va analiza cazul, CCA a anunțat, prin intermediul site-ului Federației Române de Fotbal că respectivii arbitri au fost reținuți de la delegări, iar, după definitivarea cercetării, să adopte noi decizii.
”Comisia Centrală a Arbitrilor a fost informată cu privire la situația care face obiectul investigației jurnalistice a Gazetei Sporturilor publicată în edițiile online și print de ieri și astăzi, derulând deja o cercetare și sprijinind Departamentul de Integritate al Federației Române de Fotbal în clarificarea acestui subiect.
Arbitrii menționați au fost reținuți de la delegări urmând ca, după definitivarea cercetării și stabilirea concluziilor acesteia, CCA să facă publice măsurile pe care le va adopta, rezervându-și dreptul de a nu oferi alte comentarii până la acel moment”, se arată în decizia Comisie Centrale a Arbitrilor, postat pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Cristian Catană, Dan Petre, Laurențiu Nicolae și Cristian Grigorașcu sunt cei patru arbitri români, care și-ar fi schimbat identitatea în această iarnă. Primul dintre aceștia ar fi condus amicalul Astrei cu Pogon Szczecin și a dictat cu ușurință două penalty-uri pe care jucătorii le-au ratat intenționat, iar ultimii trei ar fi oficiat întâlnirile CFR Cluj - FC Ufa și FC Botoșani - Amkar Perm.
Etichete: cipru , cca , frf , arbitri romani , masuri , delegari , deghizati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...