Cazul Valiza. Portarul de la "U" Cluj acuză manevrele mafiote din România. "Poate și arbitrul a primit ceva!"
25.09.2013, 19:42Meciul "U" Cluj - CFR Cluj 0-1, disputat pe 7 mai 2008, va rămâne în istoria fotbalului românesc, după ce gruparea din Gruia a cucerit primul său titlu din istorie în urma rezultatului. În acel sezon, CFR s-a bătut pentru titlu până în ultima clipă cu Steaua.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul lui "U" din acel moment, belgianul Pieter Merlier (34 de ani), a povestit recent impresiile sale legate de experiența din România şi cazul Valiza, care l-a adus pe Gigi Becali în atenția procurorilor DNA.
"Am jucat pentru două cluburi din România, "U" Cluj şi Universitatea Craiova. În România, oamenii de fotbal controlează şi deţin totul şi sunt implicaţi în structuri de tip mafiot", a declarat Merlier pentru publicația Gazet Van Antwerpen, citată de stiridesport.ro. Belgianul şi-a adus aminte de partida în urma căreia CFR a cîştigat primul titlu din istorie.
Feroviarii s-au impus pe stadionul Ion Moina cu 1-0, golul fiind marcat de Cadu (64), dintr-un penalty provocat de Bilica la duelul cu Diego Ruiz. Ulterior, au planat suspiciuni în jurul lui Bilica, fotbalist care s-a confruntat cu acuzații de blat și pe vremea când juca în Turcia!
"A fost suspect că am pierdut dintr-un penalty dubios"
"Când eram la "U" Cluj, am primit 100.000 de euro de jucător de la Gigi Becali ca să cîştigăm un meci cu rivala din Cluj. Dacă am fi bătut, Steaua ar fi cîştigat campionatul şi ar fi mers direct în grupele Champions League. Am pierdut, dar a fost suspect faptul că golul decisiv a venit dintr-un penalty dubios. Poate că şi arbitrul a primit ceva. Într-un final totul a ieşit la lumină şi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare", a mai declarat Merlier. Arbitrul disputei din 2008 dintre Universitatea Cluj şi CFR a fost arădeanul Ovidiu Haţegan.
ECHIPELE DE START DE LA ACEL MECI
U Cluj: Merlier, Budean, Tilică, Şoltuz, M. Jovanovic, Bundea, Baiano, Edvan, Silvăşan, Goga, N. Jovanovic. Antrenor: Alpar Meszaros
Rezerve: Moldovan, Cordoş, Astorga, Buş, Sabo, Claudiu Răducanu, Băd
CFR: Stăncioiu, Tony, Cadu, Souza, Panin, Culio, Dani, Mureşan, Trică, Semedo, Durbarbier. Antrenor: Ioan Andone
Rezerve: Nuno Claro, M. Jose, Anca, Minteuan, Leao, Dorsin, Ruiz
Etichete: romania , universitatea cluj , cfr cluj titlu , cazul valiza , valiza , cfr u cluj , pieter merlier , merlier u cluj , u cluj cfr cluj 0-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...