Cauzele eșecului din Banat. Anghelache a găsit 3 motive pentru care Dinamo a pierdut
22.07.2013, 13:30Gigi Mulțescu are, fără îndoială, o misiune grea la Dinamo. Aflată la început de proiect, echipa alb-roșie a avut parte de un debut slab în Liga 1, 0-2 cu ACS Poli Timișoara (DETALII), iar "oalele" s-au spart în capul antrenorului principal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deși acesta a făcut după meci o serie de declarații care i-au atras critici din partea șefilor, președintele Constantin Anghelache a încercat să-i găsească circumstanțe atenuante tehnicianului, explicând de ce activitatea de marketing a clubului a dat lucrurile peste cap.
Invitat la Radio GSP, Anghelache a analizat eșecul cu ACS Poli, subliniind trei probleme care au împiedicat Dinamo să obțină un rezultat bun în prima etapă a noului campionat.
1. Absențele a trei titulari: "Trei jucători n-au putut fi folosiți, în opinia antrenorului. El știe ce a pregătit o săptămână și așa a considerat de cuviință. Bălgrădean a fost titular în pregătire, dar probabil că antrenorul a gandit că jucătorul va fi afectat de ratarea transferului (n.r. la Standard Liege). Fai Collins a venit abia joi din Camerun. Antrenorul s-a gândit că poate fi mai obosit ca restul jucătorilor, așa cum s-a întâmplat și cu Elton, care și-a început pregătirea miercuri, după ce luni și marți a fost vizita medicală".
2. Activitățile extrasportive ale clubului: "Echipa, în zilele de miercuri și joi, a avut și trei activități stabilite de departamentul de marketing. Joi, la ora 11:30, am prezentat noul echipament al lui Dinamo. Este un eveniment care poate provoca oboseală, dar nu una exagerată. Seara, cei care fac echipamentul au trecut pe la Săftica și au luat măsurile, dar nici asta nu cred că e foarte obositor".
3. Lipsa de omogenitate: "Joi, 13 jucători noi au fost prezentați între 12:30 și 13:20 cu un scurt interviu, pentru ca suporterii să înțeleagă ce am migălit noi în perioada de transferuri. E clar că relațiile de joc se leagă mai greu, dar ele se perfecționează", a declarat Anghelache, care a mai admis că problemele de lot de care se plânge antrenorul Mulțescu sunt, într-o oarecare măsură, justificate.
Etichete: gigi multescu , multescu dinamo , constantin anghelache , anghelache , dinamo jucatori , dinamo multescu , constantin anghelache dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...