Câți jucători a avut Laszlo Balint la reunirea Universității Craiova
articol scris de Digi Sport13.06.2022, 20:13
Laszlo Balint (43 de ani) a fost prezentat ca noul antrenor de la Universitatea Craiova, la câteva ore după ce Laurențiu Reghecampf (46 de ani) s-a despărțit de olteni.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Câți jucători a avut Laszlo Balint în primul antrenament la Universitatea Craiova
Fostul tehnician de la UTA Arad a "intrat direct în pâine" imediat după ce a fost prezentat.
La reunirea Universității Craiova au fost prezenți 20 de jucători: Pigliacelli, Lazar, Vlăsceanu, Vătăjelu, Vlădoiu, Papp, Găman, Benga, Brășfăleanu, Nețoiu, Screciu, Mateiu, Nistor, Gustavo, Căpățînă, Danciu, Sala, Vînă, Roguljic, Koljic.
Vizita medicală va avea loc marți dimineața la ora 08:00 la Policlinica Sportivă Craiova.
Universitatea Craiova merge în cantonament în Austria
Miercuri, 15 iunie, “alb-albaștrii” vor pleca într-un cantonament în Austria, la Neustift Im Stubaital, la fel cum s-a întâmplat și în ultimii ani.
Echipa din Bănie va reveni în România pe 8 iulie. Sezonul 2022/2023 din Liga 1 începe pe 9 iulie, în direct la Digi Sport.
În sezonul 2021-2022, Universitatea Craiova s-a clasat pe locul trei în Liga 1, la opt puncte de FCSB și la nouă puncte de campioana CFR Cluj.
Totuși, echipa din Bănie s-a calificat în preliminariile Conference League, după victoria din barajul cu FC Botoșani, scor 2-0.
Marea dezamăgire a conducerii clubului oltean a fost provocată de eliminarea în semifinalele Cupei României, de către Sepsi Sfântu Gheorghe.
Etichete: laurentiu reghecampf , laszlo balint , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...