Câte bilete s-au vândut pentru meciul Dinamo - FC Argeș
articol scris de Digi Sport26.05.2023, 23:07
Dinamo și FC Argeș dispută prima manșă a barajului de menținere / promovare în SuperLigă luni, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul de pe Arena Națională se bucură de un interes major și, cu trei zile înaintea jocului, s-au vândut aproximativ 13.000 de bilete, anunță Radio Dinamo 1948.
13.000 de bilete vândute la Dinamo - FC Argeș
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre meci și a prezentat motivele pentru care clubul a decis ca jocul să se dispute pe Arena Națională.
”Am ales Arena Națională, a fost cam singura opțiune. Vom avea sistemul VAR, chiar urmează că prima echipă să primească un instructaj cum se folosește, echipele de Liga I au avut parte. Cei de la FRF ne pun la dispoziție acest instructaj, să înțeleagă când intervine sistemul, cum și la ce să se aștepte pe parcursul acestui meci.
La baraj nu mai sunt valabile regulile de la liga a doua, doar de la Liga I, trebuie să avem jucătorul U21 pe teren și atât. Arcul de Triumf este un stadion care a avut principala destinație rugby-ul și drept urmare, chiar și platformele pentru amplasarea camerelor TV sunt diferite și sunt amplasate pe linia de 30, nu este o platformă pentru VAR pe Arcul de Triumf.
Trebuie luat în considerare pentru sezonul următor și trebuie găsită o soluție pentru asta, dacă ajungem în Liga I, trebuie să soluționăm această provocare”, a declarat Vlad Iacob, potrivit sursei citate.
UTA - Gloria Buzău, celălalt baraj
În celălalt meci de baraj de menținere / promovare se vor înfrunta UTA Arad și Gloria Buzău.
Meciul tur se dispută la Buzău, duminică, de la ora 14:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: dinamo - fc argeș , vlad iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...