Cât plăteşte Becali pentru transferul lui Matei. Problema care ar arunca vestiarul FCSB în aer
22.05.2018, 09:13Gigi Becali a început revoluţia la FCSB. După ce i-a transferat deja pe Olimpiu Moruţan şi Kamer Qaka, finanţatorul roş-albaştrilor s-a lansat pe mai multe piste. Una dintre ele este Florentin Matei, fostul jucător al Stelei, plecat cu scandal din Ghencea.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Mijlocaşul de 25 de ani a avut parte de un sezon bun în tricoul Astrei, pentru care a marcat 4 goluri. Culmea e că Becali ar avea de plătit croaţilor de la Rijeka 300.000 de euro plus taxe, susţine prosport.ro. Aceasta ar fi clauza de reziliere a contractului, una accesibilă pentru finanţatorul bucureştenilor.
Becali se poate lovi de o altă problemă în ceea ce îl priveşte pe Matei. Acesta are un salariu lunar brut de 40.000 de euro, unul pe care omul de afaceri nu şi-l poate permite. Budescu are cel mai mare salariu din echipa lui Dică, 25.000 de euro. Astfel că, dacă l-ar aduce pe Matei pe salariul de la Rijeka, Becali ar risca să producă tensiuni în vestiar.
Astra i-a plătit doar o parte din salariu lui Matei, 8.000 de euro, pe perioada împrumutului. Mijlocaşul intră în ultimul an de contract, astfel că FCSB nu îl poate împrumuta.
”Nu am vorbit cu nimeni. Eu acum termin contractul cu Astra. Mai am un an de contract cu Rijeka. Săptămâna asta văd ce o să fac. Totul este posibil! Poate este prea devreme să vorbesc despre un transfer. A fost o perioadă frumoasă. M-am simţit foarte bine la Astra. Cu puţin noroc, puteam să terminăm şi mai sus”, a spus Matei, la flash-interviul acordat pentru Digi Sport, la finalul întâlnirii de pe Arena Națională, FCSB - Astra 1-0.
Despărţirea cu declaraţii acide
În cazul în care Florentin Matei va semna cu FCSB va fi o revenire a mijlocașului la gruparea roș-albastră. În plus, ar fi și o recunoaștere a faptului că cei din conducerea vicecampioanei s-au pripit atunci când au spus că mijlocașul nu va ajunge niciodată fotbalist.
"Hai să vedem dacă l-am scăpat prea uşor pe Florentin Matei. Când l-am luat pe Matei am zis că o să ajungă mare jucător, îi dădeam 35.000 de euro pe lună. Dacă ăsta ajunge fotbalist, eu îmi tai capul.
Nu s-a născut fotbalist, el s-a născut să jongleze mingea. Eu l-am văzut pe Matei, l-a băgat Stoichiţă un meci, două să-l vedem. Hagi, la 16 ani, era super fotbalist. Dar, hai, nu Hagi, că Hagi era geniu, gândiţi-vă la altul.
Matei nu are nici forţă, nici viteză. Eu am învăţat de la Piţurcă asta, dacă are forţă şi viteză, la celelalte mai lucrăm. Florentin Matei e moale, nu o să ajungă fotbalist", spunea Gigi, în urmă cu 7 ani.
În 2011, după ce a plecat de la FCSB, Matei anunța că este fericit că a scăpat de acolo și anunța că nu va mai evolua niciodată pentru o grupare din fotbalul românesc.
”Da, este adevărat! Am terminat definitiv cu Steaua! Nu-mi pare rău că am plecat de la această echipă. Bine că am scăpat de acolo. În România nu voi mai juca la nicio echipă. Asta e clar! Sunt dezamăgit de tot ce am păţit la Steaua. Mihai Stoica nici nu cred că ştie că mi-am reziliat contractul cu această echipă. Voi pleca să joc în străinătate", spunea Matei după despărțirea de FCSB.
Etichete: gigi becali , becali , matei , florentin matei , transfer matei , matei fcsb , becali matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...