Cârțu e tranșant: "Ești Universitatea Craiova sau Steaua când bagi bani. Adevăratele echipe sunt în Liga 1"
18.07.2017, 21:02U Craiova 1948 s-a reunit și se va înscrie în liga județeană Dolj. Adrian Mititelu a anunțat că va asigura un buget de 250.000 de euro pentru primul sezon, dar fosta glorie a alb-albaștrilor, Sorin Cârțu, susține că adevărata echipă a Craiovei este cea din prima ligă, acolo unde se fac adevăratele investiții.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fost jucător și antrenor la FC Universitatea și ex-tehnician la CS Universitatea, Cârțu a comparat situația clubului-fanion al Olteniei cu cea a Stelei, altă formație pe a cărei bancă a stat.
În ambele cazuri, consideră că adevărata echipă e cea din Liga 1, acolo unde conducerile asigură bugete serioase și asigură continuitatea la cel mai înalt nivel, cu care fanii cluburilor s-au obișnuit.
"E fondul de jucători mai mare pentru Craiova, mai mulți jucători. Indiferent că vorbim despre Steaua sau Universitatea Craiova, adevărata echipă e acolo unde se bagă banii. Cine bagă banii, merită să aibă palmaresul, echipa. Ești Universitatea Craiova sau Steaua când bagi bani. Echipa adevărată e cea din prima ligă, pentru că așa au fost obișnuite. Au fost echipe de prima ligă și valoroase", a declarat Sorin Cârțu.
"Dacă o să ajungă și FC Universitatea în prima ligă, foarte bine. O să urce din C, în B, apoi în prima ligă. Mititelu zice că da, atunci să dea Dumnezeu să ajungă în prima ligă și să aibă Craiova acolo două echipe. O să joace CS Universitatea cu Universitatea. Alb-albastru amândouă, iar când joacă împreună folosesc al treilea echipament", a mai spus fostul jucător și antrenor al Universității Craiova.
Etichete: u craiova , fc universitatea craiova cs universitatea craiova , cartu steaua , cartu craiova , cartu craiova steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...