Exclusiv Cârțu, după ce s-a spus că Rădoi l-a reprimit pe Ivan: ”Vin de la antrenament și nu era acolo”
articol scris de Digi Sport17.11.2022, 17:37
Sorin Cârțu (67 de ani), președintele celor de la Universitatea Craiova, susține că, cel puțin momentan, Andrei Ivan (25 de ani) nu a revenit la antrenamentele echipei mari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andrei Ivan (25 de ani) este unul dintre cei patru jucători pe care Mirel Rădoi (41 de ani) i-a exclus din lot, alături de Sergiu Hanca (30 de ani), Ionuț Vînă (27 de ani) și Jovan Markovic (21 de ani).
Cârțu, după ce s-a spus că Rădoi l-a reprimit pe Ivan: ”Vin de la antrenament și nu era acolo”
Oficialul grupării din Bănie a explicat că Mirel Rădoi (41 de ani) este cel care va decide când vor fi reprimiți ”renegații”, dar că Ivan nu a fost la antrenamentul de joi al juveților.
”Eu sunt la Craiova. Eu acum vin de la antrenament și nu era acolo (n.r. - Andrei Ivan). Nu era acolo. nu știu ce va fi, depinde de Mirel”, a spus Cârțu, în cadrul emisiunii Fotbal Club, unde a fost chestionat telefonic.
Cârțu a mai spus că a stat de vorbă, destul de mult, cu antrenorul, dar că a evitat să ”atace” subiectul legat de cei patru jucători excluși temporar din lot.
”Eu cu Mirel am stat 45 de minute de vorbă. Am discutat de toate cele. Dacă vrea să-i cheme, e decizia lui. Nu am deschis subiectul ăsta”, a mai spus Cârțu.
Președintele oltenilor a fost întrebat și despre motivele invocate de Rădoi în decizia legată de excluderea celor patru.
”Știi cum e cu greutățile astea. Dacă îi ridici tricoul nu vezi. Sunt explicații medicale. Mirel l-a promovat la națională. El îl vrea. Marco (n.r. - Jovan Markovic) îl convinsese cu anumite lucruri. Sunt momente și momente.
Anul trecut au fost jucători de bază. Pot să revină în retur”, a mai spus Cârțu, la Digi Sport.
Mirel Rădoi și motivul excluderilor lui Sergiu Hanca, Ionuț Vînă, Andrei Ivan și Jovan Markovic
În cazul lui Andrei Ivan, excluderea a fost decisă din cauza simulărilor repetate, la Jovan Markovic este veșnica problemă a kilogramelor în plus, în timp ce Sergiu Hanca și Ionuț Vînă motivele țin mai degrabă de evoluții, atitudine și implicare la antrenament și în jocuri.
”Dacă voiam, îi țineam în lot. Cine se crede mai presus de regulile noastre, se înșală amarnic. Poate s-o facă, după ce nu mai sunt eu. Cât sunt eu, eu decid. Nu stau să mă rog de nimeni. Cred că toți jucătorii ar trebui să înțeleagă. Cei care n-au înțeles până acum, e doar problema lor.
Le-am atras atenția. Eu te aștept. Ai greșit o dată, îți dau și a doua șansă, pentru că și eu am fost jucător, și eu am greșit și mi s-a acordat a doua șansă. A treia șansă, îmi pare rău, trebuie să pleci.
Indolența, suficiența... Eu nu stau să mă rog de niciun jucător, le explic ce au de făcut, îi cântăresc în fiecare zi.
Putem să-i luăm pe fiecare să vedem că fiecare a avut șanse. N-am nimic cu niciunul dintre ei. Pe Ivan l-am avut la tineret, l-am rugat 'nu mai simula, te rog frumos!', am pus și amenzi. Ce face? Simulează cu Voluntari, accidentare.
De Marko mă rog. Dacă am ajuns noi să ne dorim mai mult decât el, problema e la el, nu la noi. Sergiu a jucat titular când am venit. După o semi-rușine pe care am avut-o la Ocna Mureș, putea fi o rușine mai mare. Ține adversarul întruna, de parcă eram la o miuță între noi.
Pe Vînă l-am adus de la echipa a doua. Era cu Nistor. Dan a știut să profite de șansă, el, nu. Îmi pare rău.
Sunt excluși, vom vedea pe ce perioadă, vom decide zilele viitoare. Toată lumea trebuie să înțeleagă. Eu când am vorbit de evaluare, am fost foarte serios. Am fost sincer cu toți, le-am spus ce trebuie să facă.
Dacă cineva crede că din șase zile se poate antrena doar cinci, greșește. Pentru ziua aia în care nu se antrenează nu va juca și nu va face parte din grupul ăsta”, a spus Mirel Rădoi.
Etichete: sorin cartu , mirel radoi , jucatori craiova , andrei ivan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...