Cârțu dezvăluie ce s-a întâmplat cu Nistor la Craiova + ”A încercat parcă să fie jupânul și a intrat în niște conflicte”
articol scris de Digi Sport11.10.2023, 12:48
Dan Nistor (35 de ani) traversează o perioadă excelentă la U Cluj. De altfel, toată lumea a remarcat jocul bun al clujenilor și faptul că randamentul fotbalistului născut în Rucăr este unul dintre motivele care au dus la această creștere de formă a echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani).
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Este încă unul dintre momentele bune ale carierei lui Nistor, la fel cum i s-a mai întâmplat la Pandurii, la Dinamo și la Craiova. Dar la fiecare dintre echipe, la un moment dat ceva s-a rupt și Nistor a intrat în conflict cu antrenorii și cu conducerea. S-a întâmplat la Dinamo, la CFR Cluj, la Universitatea Craiova.
Cârțu a povestit că la Craiova, prestațiile lui Nistor au scăzut după ce a intrat în conflict cu antrenorii și cu conducătorii
Citește și: Laszlo Balint a explicat de ce i-a exclus din lot pe Dan Nistor și Ionuț Vînă: “Trebuie să subliniez asta”
Despre motivele pentru care în Bănie lucrurile cu Dan Nistor s-au stricat la un moment dat a vorbit Sorin Cârțu, fostul președinte al echipei din Bănie. La Universitatea Craiova, Nistor a intrat în conflict cu Laszlo Balint, care l-a și scos din lot, și cu Mirel Rădoi.
”Nistor când a venit la noi, în primul an, a jucat foarte bine. Numai că, dup-aia... a luat prea multe atmosfere în el și a încercat parcă să fie jupânul și a intrat în niște conflicte, și cu antrenorii și cu conducerea, nu a mai evoluat ca în primul an... L-am văzut în ultimul timp și îmi place, e detașat, e și o altfel de atmosferă acolo.
În vestiarul de la Cluj e un jupân acolo, știe ce să transmită. Ați văzut Sabău, și când dă gol (n.r. echipa) el nu râde. Plus că sunt convins că U Cluj nu are obiectivul să câștige campionatul. Partidele pe care le joci, o faci din altă postură. El e un jucător care are o liniște sufletească, controlează balonul bine, iar la U Cluj nu are presiunea de la Craiova, presiunea din partea publicului”, a povestit Cârțu la Digi Sport Special.
Citește și: Dan Nistor, atac fără menajamente la Dinamo! Răspuns pentru Dusan Uhrin. Mijlocașul a dat cărțile pe față
Video cu golul marcat de Nistor în meciul FCSB - U Cluj 2-2
Etichete: dan nistor , nistor craiova , nistor u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană a publicat recent imagini ale unor atacuri cu drone kamikaze organizate de...