Carlo Ancelotti nu are dubii. Cine crede că va fi câștigătorul Balonului de Aur în viitorul apropiat
articol scris de Digi Sport26.10.2023, 11:52
Decernarea Balonului de Aur din acest an va avea loc luni, 30 octombrie, iar Leo Messi (36 de ani) ar avea cele mai mari șanse să pună mâna pe renumitul trofeu, potrivit celebrului jurnalist Fabrizio Romano.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ancelotti îl vede pe Vinicius câștigătorul Balonului de Aur în viitor
Cu mai puțin de o săptămână înaintea marelui eveniment care va avea loc la Paris, Carlo Ancelotti a numit viitorul Balon de Aur. Chiar dacă îl are sub comanda sa și pe Jude Bellingham, fotbalist care are cifre excelente de când a ajuns la Real Madrid, antrenorul italian a numit un alt jucător drept favorit la câștigarea trofeului.
Este vorba despre Vinicius Jr. Braziliantul este unul dintre cei mai importanți jucători de la Real Madrid, iar Carlo Ancelotti nu are dubii în ceea ce privește viitorul sud-americanului.
"Da, Vinicius îl va câștiga în curând”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit publicației GOAL.
Sosit în vara anului 2018 la Real Madrid, Vinicius Junior a cucerit alături de formația spaniolă un trofeu UEFA Champions League (2021/22), două Campionate Mondiale ale Cluburilor (2019, 2023), de două ori La Liga (2019/20, 2021/20), o Supercupă UEFA (2022/23), o Cupă a Spaniei (2022/23) și două Supercupe ale Spaniei (2019/20, 2021/22).
Marca: ”Carlo Ancelotti va juca cu 5 mijlocași împotriva Barcelonei”
- Partida dintre cele două formații, cunoscută de microbiști sub denumirea de ”El Clasico”, este programată sâmbătă, la ora 17:15, și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.ro
Potrivit jurnaliștilor spanioli de la Marca, în ”El Clasico”, Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, ar urma să utilizeze 5 mijlocași în primul 11 al ”Galacticilor”, la fel ca în meciul câștigat, în deplasare, scor 2-1, cu Braga, în Champions League.
Astfel, în meciul cu Barcelona, tehnicianul italian și-ar dori să mizeze pe mai mulți jucători care să facă faza defensivă.
În majoritatea meciurilor pe care Real Madrid le-a jucat în acest sezon, tehnicianul italian a decis să aibă în garnitura de start 4 mijlocași, de cele mai multe ori în compartimentul median fiind titularizați Aurelien Tchouameni (23 de ani), Federico Valverde (25 de ani), Eduardo Camavinga (20 de ani) și Jude Bellingham (20 de ani).
Însă, în meciul împotriva Barcelonei, Ancelotti l-ar putea introduce la mijloc, alături de cei 5 jucători menționați, și pe Luka Modric (38 de ani), experimentatul fotbalist croat, sau Toni Kross (33 de ani).
Cum ar putea arăta primul 11 al lui Real Madrid în meciul cu Barcelona
Arrizabalaga - Carvajal, Rudiger, Nacho - Garcia, Valverde, Modric, Camavinga, Bellingham - Vinicius, Rodrygo
Cum ar putea arăta primul 11 al Barcelonei în meciul cu Real Madrid
Ter Stegen - Cancelo, Christensen, Martinez, Balde - Gavi, de Jong, Gundogan - Raphinha, Lewandowski, Felix
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , balonul de aur , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...