Video ”Care greșeli?”. Florin Tănase s-a contrat cu reporterul după meciul cu Universitatea Craiova: ”Vezi că nu le ții minte”
articol scris de Digi Sport28.11.2021, 22:38
FCSB a învins-o cu 3-2 pe Universitatea Craiova, la finalul unui meci spectaculos, în care oltenii au condus cu 1-0 și ”roș-albaștrii” au marcat golul de trei puncte în prelungiri, prin Andrei Cordea.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La interviul de după joc, Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului, a recunoscut că, deși partida a fost spectaculoasă pentru public, în teren a avut o misiune dificilă. De asemenea, fotbalistul a transmis că și ratările oltenilor din repriza a doua au contribuit în mare măsură la victoria echipei lui Toni Petrea.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FCSB 2-3:
Florin Tănase, după Universitatea Craiova - FCSB
”Un meci frumos pentru spectatori, dar greu pentru noi. Am întâlnit un adversar bun, care în repriza a doua a jucat bine, poate și pe o cădere fizică a noastră. În final, am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte, ceea ce este cel mai important.
Ei au avut șanse foarte bune de a marca în repriza a doua, poate aici s-a făcut diferența. Dar și golul egalizator al lor a venit din nimic, după o minge pierdută de mine”, a declarat Florin Tănase.
În cadrul interviului, Florin Tănase a fost întrebat și ”ce le-ai fi spus colegilor tăi dacă ar fi comis greșelile pe care le-ai făcut tu?”, făcând referire la eroarea care a dus la golul de 2-2, marcat de Alexandru Cîmpanu, moment în care căpitanul FCSB-ului a răbufnit.
”Care greșeli? Când am alunecat? Vezi că nu le ții minte! Pasa de gol ai văzut-o? Nu-mi cert colegii, așa mai țip eu în teren, se întâmplă, nu cred că e fotbalist care să nu greșească”, a spus Florin Tănase.
VIDEO cu declarațiile lui Florin Tănase:
Florin Tănase a scos-o pe Universitatea Craiova din lupta pentru titlu
După înfrângerea cu FCSB, Universitatea Craiova a rămas la 14 puncte în spatele liderului CFR Cluj, care are, însă, un meci mai puțin disputat, cu Academica Clinceni, iar Florin Tănase consideră că oltenii nu mai au șanse la câștigarea campionatului.
”Cred că am scos-o pe Craiova din lupta pentru titlu, îi va fi greu să recupereze dacă CFR va câștiga”, a transmis Florin Tănase.
Etichete: florin tanase , universitatea craiova - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...