Video ”Caracatița”. Gigi Becali a spus cine a fost cel mai bun fotbalist de la FCSB. ”Botezat” în direct de comentator
articol scris de Digi Sport29.01.2024, 14:04
FCSB a câștigat și al doilea meci din 2024, de data aceasta cu Universitatea Craiova. Roș-albaștrii s-au impus cu 3-0 în Bănie, motiv de satisfacție pentru Gigi Becali (65 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Șut, omul meciului în viziunea lui Becali
Finanțatorul roș-albaștrilor a analizat prestația elevilor lui Elias Charalambous și ai lui Mihai Pintilii și a spus cine a fost, în opinia sa, cel mai bun fotbalist de pe teren.
Este vorba despre Adrian Șut (24 de ani), mijlocașul pe care-l consideră indispensabil în acest moment din formula de start. Oficial, jucătorul-meciului a fost însă declarat Florinel Coman (25 de ani), cel care a și marcat golul de 0-2.
”Cel mai bun jucător care a fost aseară (n.r. - duminică seară) pe teren a fost Șut (n.r. - Adrian Șut), așa cred eu. Cel mai bun de departe”, a spus Becali, la conferința de presă pe care a ținut-o ad-hoc în curtea Palatului său din Aleea Alexandru, situat în imediata vecinătate a Pieței Victoria, unde se află și sediului Guvernului.
Evoluția lui Șut, din timpul partidei de pe ”Ion Oblemenco”, a fost evidențiată și de către comentatorul Digi Sport. Ionuț Angheluță, fost fotbalist în Liga 1, l-a ”botezat” pe Șut ”Caracatița”, pentru felul în care a știut să-și folosească picioarele pentru a-și bloca adversarul.
Transformare totală. Florinel Coman a spus cui i se datorează marea schimbare din viața sa
Florinel Coman (25 de ani) a fost desemnat omul-meciului după prestația pe care a avut-o în partida Universitatea Craiova - FCSB 0-3.
Extrema liderului din SuperLiga a marcat un gol în minutul 50, după o acțiune personală de mare efect, iar la final a vorbit, printre altele, și despre transformarea sa totală din ultimii ani.
Galerie Foto
Florinel Coman: ”Sunt foarte credincios”
Internaționalul român se simte excelent de când a devenit tătic, își canalizează întreaga energie familiei, dar și apropierea de Dumnezeu l-a ajutat pe Coman să depășească perioada mai puțin fastă din cariera sa.
”Sunt foarte credincios. Mi se întâmplă lucruri foarte bune și dedic golul Celui care trimite totul asupra mea”, a spus Coman, la flash-interviu.
Florinel Coman a explicat mai apoi și cum au ajuns el și colegii săi să facă hora după fiecare gol marcat.
”Este de ceva timp (n.r - această horă), dacă nu greșesc de la meciul cu Sepsi, când am câștigat cu 5-2. Cântăm ce cântă și galeria și facem o horă specială acolo. Atmosfera este foarte bună, suntem pe drumul cel bun, dar nu trebuie să ne-o luăm în cap pentru că vom ajunge în play-off și acolo se vor înjumătăți punctele.
Trebuie să muncim mai mult, să ne dăruim și cu siguranță va veni tilul, pentru că la asta ne gândim”, a mai spus Coman.
VIDEO cu Florinel Coman, după Universitatea Craiova - FCSB 0-3
Coman a acuzat după victoria fără drept de apel din Bănie: ”M-a călcat șmecherește”
”Un meci bun, cu o echipă extrem de dificilă. A venit după 4-5 eșecuri, așa că ne gândeam că vom întâlni o echipă rănită. Au jucat acasă, e normal să facă un pressing agresiv, știam că au jucători de calitate, dar ne-am gândit și la noi, că suntem lideri și am venit să câștigăm.
Nu ne-am pus în cap să ne apărăm, să scoatem un egal. Am avut viteză, am fost mai puternici și am băgat mingea în poartă. Nu e grav. Am terminat anul cu o durere de deget, a fost frig și nu prea m-am antrenat, jucam doar la meciuri. După cantonamentul din Turcia, îmi dispăruse durerea, dar m-a călcat smecherește în prima repriză și n-am mai putut să continui.
Mi-a amorțit piciorul în repriza a doua. Sunt foarte credincios, mi se întâmplă lucruri foarte bune și dedic golul celui care trimite lucrurile asupra mea. Nu trebuie să ne-o luăm în cap pentru că intrăm în play-off și acolo se înjumătățesc punctele și meciurile vor fi decisive. Trebuie să dăm totul și cu siguranță va veni și titlul, acolo ne gândim cu toții”, a spus Coman.
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova - FCSB 0-3
Etichete: gigi becali , florinel coman , adrian Șut , universitatea craiova fcsb 0-3 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...